Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Medalii la Paris pentru cei mai tari câini arădeni

Publicat in Adevarul, luni 18 iulie 2011 ·

Sute de mii de animale au concurat la campionatul mondial al câinilor de rasă. Doi arădeni care deţin cele mai frumoase exemplare canine din lume au participat la concursul World Dog Show 2011.

Zafer Amata, o femelă de patru ani din rasa Fila Brasiliero a reuşit să câştige al doilea titlu de vicecampioană mondială la World Dog Show, care a avut loc la Paris. Al doilea câine din Arad care a adus performanţă oraşului de unde provine şi a urcat pe podium este un ciobănesc maghiar, Aszu, care a primit titlul de Excelent 1 CAC CACIB, adică a devenit campion mondial în faţa tuturor masculilor din rasa lui. Cele două exemplare câştigătoare au deja la activ nenumărate titluri care le atestă frumuseţea şi calităţile obţinute atât în ţară, cât şi peste graniţă.

La campionatul mondial al câinilor de rasă au participat aproape 37.000 de animale din mai multe ţări. Cosmin Lupşa este stăpânul frumoasei Amata şi mărturiseşte că se ocupă de creşterea acestei rase de ani de zile. „Să creşti un campion implică foarte multă muncă. Părinţii Amatei au fost instruiţi tot de către mine. Costurile unei astfel de pasiuni sunt foarte ridicate, mai ales în deplasări, când mergem la concursuri”, a explicat Cosmin Lupşe.

Zeci de premii şi diplome

Amata a participat în ultimii ani la zeci de concursuri, în mai multe ţări. De fiecare dată, pregătirile au fost intense şi de lungă durată. „Mă dedic cu mare plăcere acestei rase de câini. Eu mă ocup de antrenamente, care sunt specifice concursurilor. Avem antrenamente de alergare, de rezistenţă, de forţă şi cele specifice ringului”, a continuat crescătorul. Rasa Fila Brasiliero, din care face parte Amata, este considerată a fi cea mai bună rasă de apărare şi pază. Ea a fost creată de conchistadorii portughezi şi spanioli în secolul 18.

„Este o rasă care presupune o atenţie deosebită, un climat adecvat şi o al

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii/ Bărbatul a fost declarat decedat

News.ro acum o ora
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii. El a suferit mai multe traumatisme, fiind declarat decedat.

Florin Piersic se află în stare stabilă, anunță medicii de la „Matei Balş”. Mesajul transmis de actor

Libertatea acum o ora
Actorul Florin Piersic, 88 de ani, se află „într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios” încă de la internarea în Institutul „Matei Balş” din Bucureşti, iar la acest moment, starea sa este stabilă, anunță miercuri reprezentanții de la Inst

Primarul Botoşaniului, trimis în judecată după ce a dat unei femei subiectele la un concurs pentru postul de consilier

Libertatea acum o ora
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a fost trimis în judecată, miercuri, de Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce la începutul lunii februarie anchetatorii DNA l-au acuzat că a dat lista cu subiectele de examen unei femei care candida

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum o ora
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

Ministrul Justiției se opune dezincriminării posesiei de canabis pentru consum propriu: „Nu voi fi niciodată de acord”

HotNews acum 2 ore
Alina Gorghiu, ministrul Justiției, a afirmat, la Europa FM, că nu susține proiectul de lege care prevede dezincriminarea posesiei de canabis în limita a maxim trei grame. Gorghiu susține că legalizarea posesiei ar putea încuraja consumatorii de dro

Nicolae Ciucă, întrebat dacă va candida la prezidenţiale: Să vedem cum se termină alegerile locale

Libertatea acum o ora
Întrebat dacă va candida pentru funcţia de preşedinte al României, liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, la Alba Iulia, că mai întâi trebuie văzut care vor fi rezultatele la alegerile din 9 iunie şi cum se va

Ilfov: Doi bărbaţi, reţinuţi după ce ar fi bătut şi sechestrat un tânăr, furându-i apoi cheile de la maşină şi două telefoane

News.ro acum 2 ore
Doi bărbaţi au fost reţinuţi de poliţiştii din Ilfov după ce, în urmă cu o lună, ar fi bătut şi ar fi sechestrat un tânăr într-o locuinţă din Chiajna, luându-i apoi cheile de la maşină şi două telefoane.

Suedia reintroduce controlul la frontiera internă de stat. Precizările MAE

Libertatea acum o ora
Ministerul de Externe a transmis miercuri, 8 mai, că autoritățile suedeze au luat decizia de a reintroduce controlul la frontiera internă de stat timp de 6 luni, în perioada 12 mai-11 noiembrie.

Parlamentul ucrainean adoptă un proiect de lege privind mobilizarea unor deţinuţi în armată în schimbul unei amnistii

News.ro acum 3 ore
Deputaţii ucraineni au adoptat miercuri un proiect de lege care permite anumitor categorii de deţinuţi să lupte pe front în schimbul unei amnistii, în contextul în care Kievul încearcă să mobilizeze militari suplimentari împotriva Rusiei, relatează

Matteo Salvini spune că Emmanuel Macron ar trebui „să se trateze”, după ce președintele francez a vorbit din nou despre trimiterea de trupe în Ucraina

Libertatea acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron este un politician „periculos" care ar trebui „să se trateze", a declarat, miercuri, vicepremierul italian Matteo Salvini, după ce liderul de la Elysee a vorbit din nou despre posibilitatea trimiterii unor trupe

Vremea

București
acum

15°
mie.

15°/19°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

9°/22°
Iasi
acum

13°
mie.

10°/17°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
Constanta
acum

11°
mie.

11°/17°
joi

12°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

14°
mie.

13°/16°
joi

9°/13°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

13°
mie.

13°/21°
joi

11°/17°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°