Imparatul Akihito al Japoniei (78 de ani) a fost supus cu succes unei operatii de bypass coronarian, a anuntat presa japoneza, citata de agentiile de stiri. Interventia a fost necesara dupa ce medicii au detectat o ingustare la nivelul uneia dintre arterele coronariene ale suveranului japonez.
Presa japoneza a anunat sambata dimineata ca interventia a reusit. Potrivit Kyodo, împărăteasa Michiko, în vârstă de 77 de ani, l-a însoţit pe împărat la spital unde a rămas peste noapte şi fiica lor, Sayoko Kuroda, fosta prinţesă Nori, care a ieşit de la succesiune după ce s-a căsătorit cu un bărbat din afara familiei imperiale, a venit la spital sâmbătă dimineaţa. Împăratul ar urma să părăsească spitalul în două săptămâni dacă se recuperează bine, scrie Agerpres.
Această intervenţie chirurgicală a fost efectuată pentru 'a menţine şi a ameliora viaţa cotidiană' a împăratului, a explicat anterior un purtător de cuvânt al palatului. În timpul operaţiei şi pe perioada convalescenţei împăratului Akihito la spitalul universitar din Tokyo, fiul cel mare al acestuia, prinţul Naruhito, a preluat şi va asigura funcţiile oficiale ale împăratului. Imparatul Akihito al Japoniei (78 de ani) a fost supus cu succes unei operatii de bypass coronarian, a anuntat presa japoneza, citata de agentiile de stiri. Interventia a fost necesara dupa ce medicii au detectat o ingustare la nivelul uneia dintre arterele coronariene ale suveranului japonez.
Presa japoneza a anunat sambata dimineata ca interventia a reusit. Potrivit Kyodo, împărăteasa Michiko, în vârstă de 77 de ani, l-a însoţit pe împărat la spital unde a rămas peste noapte şi fiica lor, Sayoko Kuroda, fosta prinţesă Nori, care a ieşit de la succesiune după ce s-a căsătorit cu un bărbat din afara familiei imperiale, a venit la spital sâmbătă dimineaţa. Împăratul ar urma să părăsească spitalul în două săptămâ