Am reuşit marţi seara, la Biblioteca Academiei fiind, să urmăresc, pe tabletă, transmisia în direct a conferinţei de presă ţinută de Traian Băsescu.

Pentru că n-aveam cu mine căşti, am ieşit din sală, lăsînd în urmă o lume cufundată în trecutul din cărți, şi mi-am găsit un loc mai aparte:

Cel în care sunt liftul cu care vin cărţile din depozit şi chiuveta pentru spălatul pe mîini al cititorilor.

N-am scris despre aceste amănunte pentru a mă fixa, la modul buricesc, în Centrul Universului Cunoscut de Om.

Slavă Domnului! nu m-am prostit atît de tare la bătrîneţe, încît să cred c-ar interesa pe cineva mărunţişurile vieţii mele personale.

Am mai spus-o, cred, dar cum la noi, în gubernia România, se uită de la un minut la altul, o repet:

Amănuntele vieţii de fiecare zi ale unei vedete merită istorisite altora doar dacă ele conţin un sîmbure de interesant sau de generalitate.

N-o să văd altceva decît fudulie de proastă-n tîrg în plăcerea cu care o starletă povesteşte sărmanilor fătuce de la tabloide cum a mîncat ea, aseară, un picior de pui.

Ar fi meritat să istorisească asta şi, mai ales, ar fi meritat ca tabloidele s-o aducă la cunoştinţa naţiunii dacă respectiva ar fi mîncat un picior de taburet!

Am scris despre contextul în care l-am urmărit pe domnul prezident pentru a sublinia încă o dată cît de rupţi de realitate suntem noi toţi, jurnalişti, politicieni, cei care ne-am făcut din politică un teren de preocupare intelectuală.

În timp ce vorbea Traian Băsescu despre Schengen, despre MCV, despre imaginea României în lume, în jurul meu se desfăşura, impasibilă ca ploaia, viaţa simplilor cetăţeni, a celor pentru care a cumpăra ceva mai ieftin decît în altă parte e un eveniment mai important decît admiterea României în NATO.

Cărătorii de cărţi veneau şi plecau de la lift după ce luau cărţile parvenite din depozit