E clar că pentru membrii CSM-ului, Chiuariu nu e cu nimic mai bun decât Macovei. Se schimbă doar butonul de comandă: dacă în cazul lui Macovei butonul era la Cotroceni, în cazul lui Chiuariu este la Palatul Victoria. Lipsa de sinergie dintre administratorul numit al treburilor justiţiei şi corpul profesional este una profundă şi ea se va manifesta, probabil, şi de aici înainte, cu aceeaşi vigoare. Spectacolele de contre publice, oferite de Monica Macovei si Dan Lupaşcu, în precedenta magistratură, nu aveau la origine vreun diferend personal sau vreo abordare diferită, ci priveau exclusiv rezistenţa la ingerinţele din afară în treburile breslei. În ciuda diferenţelor mari de statut şi de abordare publică dintre cele două categorii principale ce formează breasla - judecătorii şi procurorii - atunci când cineva din afară încearcă să facă o breşă, sistemul reacţionează.

Din votul CSM-ului de joi s-ar putea trage concluzia că, brusc, procurorul Doru Ţuluş a fost luat în braţe de totalitatea aceloraşi membri care efectuaseră cercetarea din care reiese clar, limpede că acesta se făcea vinovat de abateri, în esenţă, grave pentru profesia sa. Schimbarea procurorilor în mijlocul anchetei nu este doar o măsură administrativă, ea poate însemna multe lucruri, între care şi o invitaţie mai mult sau mai puţin discretă la modificarea abordării. Necomunicarea soluţiilor este şi aceasta un fapt ce poate avea consecinţe greu măsurabile. Atunci când un om - procurorul - dispune de viaţa şi de cursul vieţii altor oameni, nici un fel de aproximaţie nu este admisibilă. Cu atât mai puţin din partea unuia cu o funcţie atât de importantă.

CSM-ul a realizat, însă, un lucru: că setea de dreptate a ministrului Chiuariu are şi o motivaţie ascunsă, aceasta constând în eventuala protejare a unor cazuri abordate cu prea multă sârguinţă de către oamenii lui Tuluş. Şi atunci s-a încercat