Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Baia Mare: Şcoala pentru femei

Publicat in Adevarul, joi 2 iulie 2009 ·

Maramureşencele cu spirit antreprenorial au acum ocazia să înveţe cum să-şi administreze propria afacere sau cum să-şi deschidă o alta. Cursurile de instruire sunt organizate de diferite universităţi din ţară. Este vorba despre proiectul „Antreprenoriatul şi egalitatea de şanse. Un model inter-regional de şcoală antreprenorială pentru femei”, finanţat din Fondul Social European „Investeşte în oameni!”.

Proiectul a demarat la începutul lui 2009 şi va fi implementat până la finele anului 2010. „S-au încheiat parteneriate cu administraţiile publice locale şi se pot înscrie toate doamnele care doresc să înveţe să facă afaceri”, spune conf. univ. dr. Corina Rădulescu, coordonator Centru teritorial Maramureş al Şcolii Antreprenoriale. Cele interesate mai au la dispoziţie doar câteva luni pentru a se înscrie pentru că selectarea candidatelor se va face până în luna decembrie 2009.

Cursuri gratuite

Doamnele care vor să participe la Şcoala pentru Femei o pot face în mod gratuit. Singura condiţie este ca acestea să aibă vârsta cuprinsă între 18 şi 55 de ani. „Nu se percepe nicio taxă pentru aceste cursuri şi sunt aşteptate toate doamnele cu abilităţi manageriale”, afirmă Corina Rădulescu.

Proiectul este primul de acest gen din Maramureş, noutate fiind şi faptul că toate cursurile vor fi susţinute de către femei. „Am considerat că participantele vor fi mai motivate: în faţa lor se vor prezenta femei care au reuşit într-un domeniu în care bărbaţii predomină”, explică Rădulescu. Timpul de instruire este de trei luni, timp în care participantele vor primi o subvenţie de 100 de lei, iar la final, cele mai bune dintre ele vor fi ajutate financiar să-şi deschidă propria afacere.

Instruire pentru 284 de femei

Proiectul prevede realizarea a două grupuri ţintă. Asta înseamnă că vor fi alese pentru ins

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Meciul dintre Farul și Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe

HotNews acum 4 ore
​Arbitrul Adrian Cojocaru a întrerupt temporar partida dintre Farul Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei gazdelor. Meciul a fost reluat după două minute. Suporterii echipei Farul ConstanțaFoto: Razvan Pasari

Un tânăr de 21 de ani a murit şi patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara / Şoferul vinovat, alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO

News.ro acum 6 ore
Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri, şi patru persoane au fost rănite, între care un adolescent de 16 ani, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara. La şoferul vinovat aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în a

Simona Halep despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv: A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion

News.ro acum 7 ore
Simona Halep povesteşte, într-un interviu pentru Tennis Channel, despre momentul în care a fost depistată pozitiv şi starea ei de spirit din timpul suspendării. Ea a comparat şocul anunţului depistării cu o substanţă interzisă cu impactul cu un cami

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 8 ore
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum 9 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

Erdogan afirmă că a suspendat orice legătură comercială cu Israelul pentru obţinerea unui armistiţiu în Gaza

G4Media acum 5 ore
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat vineri că suspendarea relaţiilor comerciale cu Israelul, anunţată cu o zi înainte, vizează să „forţeze” ţara să accepte un armistiţiu în Fâşia Gaza, relatează AFP, preluată de Agerpres. „Am luat anum

Ionuţ Stroe, întrebat dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale: Este un subiect pe care îl vom aborda după data de 9 iunie

News.ro acum 4 ore
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a afirmat, vineris eară, că, după alegerile din 9 iunie, se va discuta la nivelul coaliţiei de guvernare dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale. Până atunci, însă ”evoluăm în ecuaţia alegerilor

O ofensivă israeliană asupra Rafah „ar putea duce la o baie de sânge”, spune șeful OMS

HotNews acum 3 ore
O ofensivă terestră a armatei israeliene asupra orașului Rafah, în sudul Fâșiei Gaza, „ar putea duce la o baie de sânge”, a avertizat vineri șeful Organizației Mondiale a Sănătății pe rețeaua de socializare X. Civili palestinieni lângă o clădire dis

Locul din România unde se află CEA MAI FRUMOASĂ stradă din Europa / Puțini știu despre ea

Gandul acum 7 ore
Cea mai frumoasă stradă din Europa este România. Aceasta are un aspect feeric în această perioadă, datorită cireșilor japonezi. Vestul țării se poate „mândri” cu faptul că are cea mai frumoasă stradă din Europa. Strada, situată lângă Parcul Rozelor

O americancă a câștigat de două ori premii de 1 milion de dolari la loto în 10 zece săptămâni

HotNews acum 11 ore
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

Vremea

București
acum

13°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

18°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/26°
mar.

14°/26°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/20°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
Timisoara
acum

12°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°