Nu ştiu cât de corect îmi intitulez acest text "Pamflet cordial", pentru că mi-am pierdut gustul exact al cuvintelor. Ele nu mai înseamnă ceea ce însemnau tradiţional. S-au îmbolnăvit şi ele de ipocrizie şi de oportunism. Ca să poată supravieţui, ele îşi declară averile cu parcimonie şi ambiguitate. Impozitul pe cuvânt a crescut. E vremea cumplită în care e mai bine să te declari interjecţie, ca să te strecori prin vămile Fiscului politizat. În plus, nici nu mai ţin minte înţelesul unor cuvinte din altă epocă: dinamism, linişte socială, frăţie, iubire, memorie. Au scăzut pensiile clasicilor, prin cimitire şi prin cărţi. Reducerea numărului de paznici şi de îngrijitori de morminte se tot petrece de ani şi ani, încât vandalizarea mormintelor mai bogate e o acţiune de dorit, la care autorităţile parcă te invită. Devenim din ce în ce mai sălbatici şi mai profani. Nu mai există aparatură în măsură să semnalizeze legăturile de sânge şi de neam. Au apărut prafuri ieftine, nu numai în farmacii, pentru o rapidă spălare a minţilor. Este atmosfera în care, nu numai că se poate muri liniştit, că nimeni nu observă, dar nici amintirea marilor morţi din trecut nu mai există. Cine şi-a adus aminte sâmbătă, 15 mai 2010, că exact acum 30 de ani, într-o noapte iresponsabilă, murea absurd marele prozator român, cel mai mare al noii clasicităţi româneşti, Marin Preda?

Pe noi ne preocupă mărunţişurile mizerabile ale vieţii, tranzacţiile cu ticăloşia, despăducherea de politicienii corupţi şi cinici ai momentului, micile arvuneli ale unui viitor în formă de ciubuc, ce minciuni a mai spus preşedintele Băsescu, ce gudurări a mai cunoscut mult prea credinciosul său Boc, ce ni se mai ia din ceea ce ne închipuisem că avem definitiv, din moment ce trăim dintr-un stat de drept, cum mai retrogradează România, din două în două trepte, ce străini s-au îmbogăţit în competiţie cu bandiţi aut