De la meşteşuguri la meserii
Continuându-ne incursiunea prin străzile Bucureştiului care, prin denumirea lor, ilustrează diferitele demnităţi, funcţii, ocupaţii specifice istoriei sale, ne vom opri în continuare asupra unui domeniu bogat reprezentat, acela al meseriilor. Cele mai multe dintre ele îşi au originea în meşteşugurile populare, aşa cum erau practicate ele în aşezările, satele ţării, bineînţeles adaptate la necesităţile şi proporţiile unui oraş, deci ale unei populaţii mai numeroase, cu cerinţe corespunzătoare statutului social al diferitelor pături , de la cele bogate, boierii, la cele modeste, orăşenii care formau marea masă a locuitorilor.
De asemenea, în organizarea acestor meserii au intervenit de la un moment dat, ca şi în întreaga Europă, modificări concretizate mai ales în apariţia unor organizaţii profesionale specifice, breslele. În nomenclatorul Bucureştilor există o serie de străzi care păstrează memoria unor meserii de o vechime apreciabilă, care au traversat secolele până în perioada contemporană, dar şi a unora care, datorită modificărilor economice şi sociale, au dispărut.
Desigur, cele mai importante meserii erau legate de subzistenţa populaţiei, de necesităţile mai ales alimentare ale sale, determinate, în ceea ce priveşte materia primă, de ocupaţiile agricole tradiţionale, agricultura şi creşterea animalelor, cu diversele lor ramuri.
Astfel, pentru prelucrarea şi comercializarea produselor agricole, baza alimentaţiei populaţiei oraşului, sunt de amintit străzile Agricultori, Morilor, Făinari, Franzelari, Orzari, pentru cele viticole – Povernei. În ceea ce priveşte prelucrarea produselor din carne, amintim Strada Măcelari şi Strada Scaune, care, în accepţiunea medievală, însemna măcelării. Biserica existentă pe această stradă, probabil pe măsură ce asemenea meserie a căzut în desuetudine, a fost acoperită cu p