Marian Iancu a anunţat ieri că Poli a primit dreptul de a jucaîn Liga I şi în cupele europene în sezonul viitor, însă afirmă căViorel Duru, şeful Direcţiei de Licenţiere, le pune beţe-n roatetimişorenilor.
Duru nu este de acord cu decizia comisiilor independente care audat un verdict favorabil clubului alb-violet, iar şeful lui Polispune că acesta a făcut recurs la UEFA! "Am primit licenţa dinprima comisie şi am aflat că FRF a minţit la UEFA, a transmisinformaţii mincinoase prin domnul Duru. Cu toate că am primitlicenţa, federaţia a făcut apel şi urmează să ne judecăm săptămânaviitoare", a spus Iancu. Verdictul se va da mâine, când timişoreniipot pierde dreptul câştigat pe teren de a evolua în preliminariileLigii Campionilor. În acest caz, locul echipei lui Uhrin va fi luatde FC Vaslui, iar Gaz Metan Mediaş ar participa în premieră înEuropa League.
"Probabil că Iancu ştie că nu va primi licenţa şi s-apregătit din timp. Eu am spus de mult că se va întâmpla acestlucru. Cred că vom juca în Europa League", Ioan Horoba,director general Gaz Metan.
"Sunt de şase ani în fotbal, timp în care ne-au furatdouă Cupe şi două campionate", Marian Iancu, preşedintePoli Timişoara
Iancu:"Duru e corupt"
Şeful lui Poli spune că Viorel Duru a făcut apel bazându-se peaceeaşi acuzaţie a lui Marius Stan, apărută în urmă cu o lună,referitoare la divizarea societăţii timişorene, publicată înMonitorul Oficial. "E un demers făcut de Duru şi de Marius Stan, înconcubinaj. Un demers ticălos, care nu se bazează pe nimic din ceeace înseamnă realitate. Văzând că nu au putut să ne dărâme, au găsitde cuviinţă să continue demersul mincinos, din proprie iniţiativă,la UEFA. Există cale de apel la acordarea licenţei. Cei de la FRF,în contradicţie cu comisia, care este independentă, vor să neretrogradeze în Liga a III-a, să desfiinţeze clubul nostru", aafirmat Iancu, în opinia c