Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CUB, surpriza Kia Motors la Salonul Auto de la Seul | Galerie FOTO

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 3 aprilie 2013 ·

Producătorul sud-corean Kia Motors a pregătit o surpriză majoră vizitatorilor celei de-a noua ediţii a Salonului Internaţional Auto de la Seul (Seoul Motor Show). Kia prezintă, în premieră mondială, noul concept CUB.

1 /.

Coreenii de la Kia nu şi-au terminat toate gloanţele la Detroit sau Geneva, păstrând o premieră mondială şi pentru Seoul Motor Show!

Conceput şi desenat în cartierul general din Seul al companiei, sub îndrumarea directă a şefului departamentului de design Kia, Peter Schreyer, noul CUB măsoară ceva mai puţin de patru metri şi este dotat cu portiere care se deschid în sens opus, ca la Ford B-Max.

Lipsa stâlpilor B din structura de rezistenţă a automobilului facilitează un acces perfect în interiorul automobilului.

"Noua Kia CUB este un coupé compact cu patru portiere gândit special pentru un plus de performanţă, dar şi de practicabilitate", a precizat Thomas Oh, vicepreşedinte executiv şi COO al Kia Motors Corporation.

"Conceput pentru a fi pe placul celor care stabilesc tendinţele urbane, habitaclul lui CUB poate găzdui în deplin confort patru persoane care vor beneficia de o atmosferă foarte plăcută."

Silueta lui CUB e micuţă, dar zveltă, cu partea frontală veselă şi cu un caracter îndrăzneţ în ansamblu.

Unele elemente de design gândite de Peter Schreyer în 2007 şi puse în scenă de conceptul Kia Kee 2+2 au fost revizuite şi reinterpretate pentru noul CUB.

"Nasul" lui CUB este încadrat de un element asemănător unei guri, iar tuşele amintesc de elemente de actualitate, întâlnite la designul modelelor Optima, Sportage sau Cadenza. Noua interpretare a grilei încadrează un element ce integrează admisia de aer a turbosuflantei, care este vopsită în culoarea caroseriei

Farurile sunt prevăzute cu tehnologie LED, şi sunt apropiate conceptual de cele montate pe

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum o ora
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 3 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 58 minute
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 5 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Macron îl îndeamnă pe Netanyahu să ajungă la un acord de armistiţiu cu Hamas

Mediafax acum 2 ore
Îndemnul lui Macron a fost făcut în cadrul unor discuţii telefonice, conform AFP. „Preşedintele l-a încurajat pe premierul Netanyahu să finalizeze cu succes aceste negocieri care ar putea duce la eliberarea ostaticilor, la protejarea civililor prin

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 6 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Israel-Hamas Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu

Ziua Constanta acum 5 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în con

Genetica nu e totul. Trăieşti cu 5 ani mai mult cu un stil de viaţă bun

Mediafax acum o ora
Deşi unii oameni se nasc cu o predispoziţie genetică mai mare spre o moarte prematură, nu înseamnă că soarta lor e pecetluită. Adoptând un stil de viaţă sănătos, chiar şi cei cu risc genetic crescut pot adăuga cel puţin 5 ani vieţii lor. Este rezult

Peste 5,500 de români au primit asistență medicală în minivacanța de Paște

Ziare.com acum 57 minute
Un număr de 5.509 persoane din regiunea Bucureşti - Ilfov au primit asistenţă medicală de urgenţă în perioada minivacanţei de 1 Mai şi de Paşte, 479 dintre solicitări fiind făcute doar în noaptea de Înviere, a declarat managerul general al Serviciul

Atac la frontiera dintre Israel şi Gaza. Acţiunea a fost revendicată de aripa armată a Hamas

Mediafax acum 4 ore
Aripa armată a grupării Hamas a revendicat duminică responsabilitatea pentru un atac asupra punctului de trecere a frontierei Kerem Shalom dintre Israel şi Gaza, despre care presa israeliană şi cea palestiniană au relatat că s-a soldat cu victime is

Vremea

București
acum

18°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
Iasi
acum

18°
dum.

9°/22°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

dum.

9°/15°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
Timisoara
acum

16°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°