Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Soţii Gruia rămân îngropaţi în zăpada de pe Vârful Ţarcu

Publicat in Adevarul, duminică 16 mai 2010 ·

Căutările trupurilor neînsufleţite ale meterologului din Borlova şi al soţiei acestuia au fost întrerupte brusc de o grindină puternică. Salvamontiştii au restrâns perimetrul în care ar putea fi cei doi tineri, dar meteorologii anunţă din nou căderi de zăpadă în Ţarcu.

Salvanontiştii cărăşeni au periat din nou în acest sfârşit de săptămână căldările de pe Ţarcu în speranţa că-i vor găsi pe soţii Gruia, dispăruţi în infernul de pe munte înainte de Crăciun. Acţiunea lor a fost întreruptă brusc de vremea capricioasă şi şansele ca cei doi să fie găsiţi prea curînd sunt destul de mici. “Am urcat cinci oameni, în ciuda faptului că am primit avertizări din partea meteorologilor că vremea se va înrăutăţi. Am căutat jos în gropi, dar nu am găsit nimic. Am avut cu noi sondele de avalanşă, care ne-au arătat că stratul de zăpadă e mai gros de trei metri. Sunt şi destule conuri de avalanşă, astfel că accesul se face destul de greu în zonele respective. Când am vrut să ieşim din gropi s-a pornit o grindină năprasnică. În doar câteva minute, totul era alb în jur”, a declarat salvamontistul Horia Cocie. Ninge iar

Gheorghe Elade participă şi el la căutări încă de a doua zi după ce a fost semnalată dispariţia soţilor Gruia. “Luăm tot mai mult în calcul şi ipoteza potrivit căreia au ratat vârful. Dincolo sunt platouri lungi, de câţiva kilometri”, a mărturisit salvatorul. Din nefericire, meteorologii nu dau prea multe speranţe familiei Gruia, anunţând că pe Muntele Mic va începe din nou să ningă. Horia Cocie îşi aminteşte că a mai participat la o acţiune similară. “Acum mai mulţi ani au murit aici nişte cetăţeni cehi. Mi-aduc aminte că i-am găsit, dar abia după vreo două săptămâni am reuşit să-i ridicăm de acolo. Zona e extreme de dificilă. Mesajul crucii de acolo spune multe. “Călătorule citeşte şi mergi mai departe” este mesajul inscripţionat pe crucea unui om care a muri

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Neamţ: Incendiu la o hală a unei firme de prelucrare a fibrelor textile, pe Platforma Săvineşti/ Cincisprezece persoane au ieşit din clădire

News.ro acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la o hală a unei firme care se ocupă cu prelucrarea fibrelor textile, pe Platforma Săvineşti, judeţul Neamţ. Incendiul s-a manifestat cu flacără şi fum dens, la un utilaj. Cincisprezece pe

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum 55 minute
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 9 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 12 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 11 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Arhiepiscopul Tomisului a adus Lumina Sfântă de pe mare: Am venit pe mare, cum a venit Sfântul Apostol Andrei/ Începe sărbătoarea Luminii, a bucuriei şi a Învierii. Hristos a Înviat!

News.ro acum 7 ore
Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a adus Lumina Sfântă de pe mare şi a afirmat că a ales acest mod deoarece şi Sfântul Apostol Andrei a făcut acelaşi lucru. ”Începe sărbătoarea Luminii, a bucuriei şi a Învierii. Hristos a Învia

Formula 1: Max Verstappen, pole position la Miami - Dezamăgire la Mercedes

HotNews acum 38 minute
Max Verstappen (campionul mondial en-titre) a fost cel mai rapid în calificările pentru Marele Premiu de Formula 1 din Miami, pilotul olandez urmând să plece de pe prima poziție a grilei de start în cursa de duminică. Max VerstappenFoto: Independent

Învierea Domnului - cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, sărbătoarea bucuriei. Tradiţii străvechi

News.ro acum 3 ore
Sărbătorile pascale pentru credincioşii ortodocşi încep duminică şi se desfăşoară pe durata a trei zile. Ceremonii pascale au loc la Ierusalim şi peste tot în lume unde trăiesc comunităţi creştine. Sărbătoarea Paştelui este considerată sărbătoarea b

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 9 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Calendar-Ortodox Învierea Domnului nostru Iisus Hristos (Sfintele Paști). Ce sfinți mai sunt sărbătoriți astăzi

Ziua Constanta acum 14 minute
În Sfânta și Marea Duminică a Paștilor prăznuim Învierea cea dătătoare de viață a Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Stihuri: Hristos pogorând la luptă cu iadul, singur. După ce a luat pradă multă de biruință, S-a ridicat

Vremea

București
acum

13°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

11°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

14°
dum.

13°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°