După ce, în 2009, actriţa Roberta Carreri şi muzicianul Jan Ferslev au jucat, sub emblema Odin Teatret, Salt/Sare (spectacol pornind de la Lettera al Vento din romanul epistolar Si sta facendo sempre piu tardi de Antonio Tabucchi), anul acesta, celebrul teatru a revenit la FITS, nu cu unul, ci cu două spectacole şi cu Eugenio Barba însuşi. Din perspectivă teatrologică, prezenţa aceasta şi a celui mai recent produs scenic semnat Peter Brook au reprezentat punctele forte ale unui festival care nu mai este de mult unul exclusiv de teatru, ci al tuturor artelor spectacolului şi cu un target de tip evantai în privinţa publicului. Barba şi teatrul său multicultural sînt parte a teatralităţii de tip laborator, travaliul său de cercetare fiind inserat în toate enciclopediile. Ode to the progress/Odă progresului (cu Kai Bredholt, Roberta Carreri, Jan Ferslev, Tage Larsen, Augusto Omolú, Iben Nagel Rasmussen, Julia Varley, Torgeir Wethal, Frans Winther) şi Inside the Skeleton of the Wale/Inchisoarea de oase (cu aceeaşi distribuţie, minus Augusto Omolú) au constituit mostre elocvente în privinţa traseului experimentării Odin. Teatrul ca ritual, spectacolul ca demers şi efect al unui studiu de antropologie teatrală, căutarea resurselor actoriceşti mai puţin obişnuite şi vizibile, forţarea limitelor interpreţilor, raporturile dintre voce, corporalitate şi gestualitate, spaţiul auster, simplu, relaţionarea cu spectatorul ilustrează credoul lui Barba de a merge de fiecare dată în explorarea spectaculară pe drumuri nedefrişate. Odă progresuluie un discurs scenic construit în cheie ironic-ludică, exclusiv nonverbal, în care cei nouă interpreţi, purtînd costume tip mască sau măşti tip păpuşă desenează un crochiu retrospectiv al evoluţiei umanului, ajuns la un prag milenar. Meditaţia e o suită de momente cu valoare de simbol pe scara omenescului, combinînd teme precum viaţa, iub