Piatră peste piatră, mit peste mit. Menembria tracică, Mesimvria coloniştilor greci, Mesembria romanilor şi apoi a bizantinilor ori cetatea bulgară medievală Nessebar. Atâtea denumiri pentru un singur petic de pământ, înconjurat din toate părţile de mare şi legat de continent doar printr-un istm lat cât să treacă, azi, două maşini una pe lângă cealaltă.

Intrat în patrimoniul UNESCO încă din anul 1983, Nessebar surprinde de la bun început prin două lucruri: unitatea arhitecturală a caselor vechi (“croite” pe linia “Renaşterii Bulgare”) şi vechile biserici de cărămidă roşie, risipite prin tot locul... I se spune, de altfel, “cetatea celor 40 de biserici”. Nu ştiu dacă mai sunt vizibile astăzi chiar 40, dar vreo 20 le-am identificat în plimbările noastre pe acest petic miraculos de pământ. Într-un fel, l-am putea asemui cu Sighişoara, zidurile oraşului medieval fiind la fel de bine păstrate. Straturile de civilizaţie suprapuse şi linia arhitecturală diferită ni-l relevă însă ca pe un burg care nu se poate compara decât cel mult cu alte două cetăţi-insulă, unite de continent, ca şi Nessebar, cu un istm subţire, mai sudicele Ahtopol şi Sozopol. Este, până la urmă, amprenta unei lumi în care instinctul de conservare juca un rol primordial. Însă numai Nessebar a fost numit “Perla Mării Negre”.

Trecem în revistă câteva dintre bisericile-minune care vorbesc despre un timp religios prin excelenţă. Biserica cu trei altare, a Sfântului Ioan Botezătorul, ridicată după toate probabilităţile în veacul al X-lea, e întrecută în frumuseţe, poate, de Biserica Înălţării (a Sfântului Spas – Ispas, în România – n.r.), datând de la începutul secolului al XVII-lea, dar care păstrează frescele originale, ori de cea a Sfântului Ştefan (secolul al XVI-lea), singura cu frescă exterioară. Biserica Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril a fost construită în secolul al XIII-lea, la fel ca