Fostul gestionar-custode al Secţiei Sarmizegetusa Ulpia Traiana, Florin Sorin Delinescu, aflat în arest preventiv în 'Dosarul traficanţilor de aur dacic', a fost trimis în judecată, alături de alţi trei inculpaţi, pentru asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, nerespectarea regimului de ocrotire a unor bunuri şi spălare de bani.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia a informat vineri că prin rechizitoriul din 14 iunie, emis în dosarul nr. 105/P/2011, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată, la Tribunalul Hunedoara, a patru inculpaţi, dintre care doi în stare de arest preventiv, respectiv Florin-Sorin Delinescu şi Ioan Varga, scrie Agerpres.
În fapt, s-a reţinut în sarcina inculpaţilor că în perioada 2010 - 2013 au aderat la o asociaţie infracţională având ca scop comiterea de infracţiuni la regimul de protecţie al Patrimoniului Cultural Naţional, în urma cărora au valorificat ilegal pe piaţa neagră a antichităţilor şi spălat pentru acoperirea originii infracţionale mai multe loturi monetare aparţinând unor tezaure de monede Lysimach şi denari romani.
Acestea au fost sustrase în ultimii ani din situl arheologic Sarmizegetusa Regia, monument UNESCO, şi au fost pierdute pentru Patrimoniul Cultural Naţional. Prin faptele lor, potrivit procurorilor, inculpaţii au produs Statului Român un prejudiciu în valoare de peste şase mii de euro.
Au fost recuperate trei monede din aur, de tip Lysimach, şi alte 81 de monede antice din argint, care au fost depuse în custodia Muzeului Naţional al Unirii din Alba Iulia.
În urmă cu trei săptămâni, Delinescu, la vremea respectivă gestionar-custode al Secţiei Muzeale Sarmizegetusa Ulpia Traiana din cadrul Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva, şi Varga au fost arestaţi preventiv de Tribunalul Hunedoara. La o zi după arestarea sa, Delinescu a demisionat din fu