Am consultat pe citiva dintre colegii de generatie, confruntind marturiile lor cu impresiile mele, desigur toate filtrate de timp. Cuvintele cheie asupra carora am cazut de acord sint: disciplina, ordine, autoritate, frica. Doi tineri scriitori au initiat un proiect interesant: sa stimuleze memoria sociala, apelind la martori din diferite generatii, pentru a re-construi tabloul studentiei fiecaruia dintre participanti. Va fi un volum colectiv reunind marturii, reflexii, experiente personale care sa reconstituie "atmosfera si logica vietii studentesti" de pe vremuri, cind studentia insemna altceva. Nu stiu daca voi reusi sa raspund asteptarilor, dar febrilitatea pregatirilor pentru marea sarbatoare a Universitatii (placi comemorative, dezvelirea unor noi busturi ale fondatorilor, conferinte si serbari, o noua istorie a universitatii) ma incita sa-mi amintesc cum era acum o jumatate de veac. Ce uimire a produs, de pilda, o procesiune a profesorilor si studentilor, coborind pe Copou spre Teatrul National, unde urma sa se desfasoare adunarea festiva, mai ales robele invitatilor participanti la cortegiu! Cind am devenit student, in 1957, societatea romaneasca incepuse sa se aseze in temeiul noii lumi si a valorilor ei. Noii dominanti erau de acum siguri pe ei, nu mai ezitau si nu mai erau incercati de teama de esec din primii ani, nu mai aveau nevoie nici de represiuni fatise si dure, reusisera sa alinieze pe cei mai multi sau sa-i elimine pe potrivnicii incapatinati. Se instapinisera pe principalele pirghii ale statului: incepuse industrializarea, isi apropiasera clasa muncitoare, croisera deja planul de cucerire a satului si de incalecare a taranimii, erau in plina ofensiva a colectivizarii. O parte insemnata dintre intelectualii vizibili erau cumintiti. Chiar cei mai multi. In spatiul universitar se terminase cu epurarile, doar rareori mai apareau cazuri de recalcitran