Moş Gerilă "de la întreprindere" venea cu cîteva zile înaintea lui Moş Crăciun. Nu-mi mai amintesc toate amănuntele micilor serbări, dar momentele esenţiale se succed ca într-un colaj de fotografii (de altfel, se şi făceau poze cu duiumul, cu aparate Smena şi Praktika) alb-negru, desigur, subexpuse: mulţimea de angajaţi, îmbrăcaţi cu pulovere cenuşii din lînă şi cu căciuli din blană de iepure jumulită, plozii lor, plini de funde şi de dantele în jurul bradului împodobit, foarte înalt şi cam golaş, apariţia Moşului despre care toţi copiii ştiau că e nea Gică, electricianul (nu se supăra nimeni, căci nu exista nici o legătură între acest Moş Gerilă şi adevăratul Moş Crăciun), barba din vată îi era mereu lipită un pic şui şi duhnea a coniac prost de la o poştă, cînd te lua pe genunchi şi te pupa cu "ţoc", chinuitoarele clipe cînd trebuia să spui poezia, aplauzele şi emoţia primirii darului - o pungă cu caramele lipicioase de pe care nu puteai desprinde niciodată hîrtia, ascuţitoare chinezeşti, carioci pe care le îmbibai în spirt ca să scrie. După serbare urma "masa", fiecare scotocea prin sacoşe, birourile se umpleau de platouri, inginera Suzana aducea întotdeauna "negresă", discuţiile se purtau în jurul salamului de Sibiu... venea şi şefu', ciocnea un păhărel cu subalternii şi le mîngîia copiii pe creştet. Întreaga zi te lăsa cu un gust amestecat, ca al bananei pentru care ai stat o zi întreagă la coadă, apoi te-ai repezit să o mănînci, dar ai descoperit că e verde şi că-ţi strepezeşte dinţii. Astăzi, bananele "de la superofertă" sînt prea coapte şi nu le cumpără nimeni. În preajma Crăciunului, dacă lucrezi pentru o mare companie, poţi primi o invitaţie nominală, în plic, pe care e musai să o păstrezi, căci funcţionează şi pe post de bilet de tombolă la un "Christmas Party". Nu ţi se permite să vii cu partenerul de viaţă, căci nu este indicat să-şi bage nasul în