Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Antonescu răspunde ironiei lui Dragnea: "Suntem alţi doi oameni importanţi din stat cărora ne stă bine împreună"

Publicat in Gandul, miercuri 13 noiembrie 2013 ·

În replică faţa de comentariul ironic al vicepremierului Liviu Dragnea că lui Crin Antonescu îi sta bine lângă Traian Băsescu, liderul liberalilor i-a taxat astăzi în acceeaşi notă ironică pe PSD-iştii care "fac scenarii vitejeşti" şi "se alarmează uşor".

"Sunt într-o relaţie instituţională şi cu domnul Dragnea. Suntem alţi doi oameni importanţi din stat cărora ne stă bine împreună", l-a asimilat la rândul său Antonescu pe Dragnea lui Băsescu, adăugând că a luat în serios observaţia vicepremierului.

Crin Antonescu spune că nu a avut nicio întâlnire cu Traian Băsescu după jurământul Ramonei Mănescu, în ciuda informaţiilor care circulă in mediul politic, şi a ţinut să adauge că "PNL este cel care s-a aflat la cea mai mare distanţă de Traian Băsescu şi de asociaţii săi politici".

Cât despre scenariile care au generat tensiuni în USL, liderul PNL a sugerat că autorii acestora sunt o parte dintre PSD-işti şi nu preşedintele. "Nu Traian Băsescu a început-o. Scenariile acestea vitejeşti au fost începute de alţii. Nu e o problemă actuală. Scopul preşedintelui este să alarmeze un pic PSD în care sunt oameni care se alarmează uşor", a comentat el.

Cât despre cei care "se inflamează uşor", Antonescu le transmite "să stea liniştiţi". "Acum, starea lor de spirit nu e responsabilitatea mea principală. Dar să stea liniştiţi că niciodată eu sau PNL n-am intrat într-un parteneriat şi l-am trădat, niciodată nu am părăsit nicio alianţă, niciodată n-am reevaluat. Nu eu m-am dus să spun că dacă ar fi în turul doi Băsescu cu Ponta hai să ne apărărăm de baronii PSD-işti ca Băsescu a făcut şi a dres", a adăugat el.

În replică faţa de comentariul ironic al vicepremierului Liviu Dragnea că lui Crin Antonescu îi sta bine lângă Traian Băsescu, liderul liberalilor i-a taxat astăzi în acceeaşi notă ironică pe PSD-iştii care "fac scenarii vitejeşti" şi "se alarm

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bărbat a fost ucis la o partidă de vânătoare din Hunedoara. În ce condiții a murit

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat de 44 de ani a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, în localitatea Boholt din județul Hunedoara, joi, 2 mai. Unui alt bărbat cu care se afla la vânat i s-a descărcat accidental arma şi l-a împuşcat pe camaradul său în

O americancă a câștigat de două ori premii de 1 milion de dolari la loto în 10 zece săptămâni

HotNews acum o ora
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

Israelul dezvoltă un „dom cibernetic“ împotriva atacurilor informatice iraniene

Adevarul acum 25 minute
 Deşi escaladarea armată pare să fie exclusă în viitorul imediat, un război mai discret continuă să facă ravagii între Israel şi Iran: pe frontul "spaţiului cibernetic", Israelul lucrează pentru a contracara atacurile iraniene.

UPDATE - Bucureşti: Intervenţie în forţă a poliţiştilor SAS, după ce un bărbat şi-a ameninţat sora şi pe agenţii veniţi să îl calmeze, încercând să îi lovească cu un topor/ Suspectul, împuşcat în picior, a fost transportat la spital - VIDEO

News.ro acum o ora
Poliţiştii de la Serviciul de Acţiuni Speciale (SAS) au intervenit în forţă într-o locuinţă din Sectorul 1, după ce o femeie a anunţat că a fost ameninţată de fratele său. Bărbatul a fost agresiv şi cu agenţii veniţi să îl calmeze, refuzând dialogul

Paște 2024 Tradiții și obiceiuri în Vinerea Mare. Iată ce NU ai voie să faci

Ziua Constanta acum o ora
Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor - Se ţine post negru, nu se ţese şi nu se spală, se coace pasca. Ţăranul român ţinea sărbătorile în primul rând prin nelucrare. Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor - Se ţine post negru, nu se ţese şi nu se spa

Nicuşor Dan: Dăm în exploatare încă 1,2 km de metri de conductă de termoficare modernizată

Mediafax acum 3 ore
„Dăm în exploatare încă 1,2 km de metri de conductă de termoficare modernizată. Compania Municipală Energetica Servicii Bucureşti a realizat probele de presiune pentru încă două tronsoane de conductă magistrală de termoficare, în Obiectivul 4 – Magi

Dăm în continuare mult pe mâncare: Aprilie, a doua lună consecutivă de creştere a preţurilor mondiale la alimente

Wall-Street.ro acum o ora
Indicele global al preţurilor produselor alimentare a crescut şi în luna aprilie, pentru a doua lună consecutiv, ca urmare a majorării preţurilor la carne, uleiuri vegetale şi cereale, care au contracarat scăderile de preţuri la zahăr şi produse lac

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum 7 ore
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

3 mai - Ziua Mondială a Libertății Presei

Ziua Constanta acum 7 ore
În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial, anunţă site-ul ONU. În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importa

Filmul răpirii bărbatului din București. Polițiștii au intrat în posesia imaginilor surprinse de camerele de supraveghere

Adevarul acum 2 ore
Noi detalii au ieșit la iveală în cazul răpirii bărbatului de 33 de ani din București. Victima, care a fost transportată la Spitalul Elias, a fost băgată joi, 2 mai, cu forța într-o dubă de indivizi necunoscuți. Incidentul a avut loc în parcarea unu

Vremea

București
acum

15°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/20°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

25°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/25°
Constanta
acum

20°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

12°/22°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/23°
Timisoara
acum

16°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°