Energia - HC Odorhei 29-27
Sala Sporturilor Târgu Jiu, spectatori: 800.
Energia: Ciobanu, Dragomir, Rădulescu - Păiuş, Humberto (5 goluri), Novanc (1), Apolzan, Criciotoiu (4), Enache, Şandru (5), Vukas (1), Kukrika (5), Stojchevski (1), Florea (4), S. Iacob (3), Giotoiu. Antrenor: Vasile Stângă.
HC Odorhei: Bârză, Varo - Ferenczi (3), Mihalcea (6), Kompora, Mărgineanu, Frăţilă (3), Rusia (5), Talas (4), Orban, Kuzmanovski (3), Daninfeld, Dimache (1), Stoilov (2). Antrenor: Vlad Caba.
Au arbitrat: Constantin Din şi Sorin Dinu.
Trupa lui Vasile Stângă a învins la Târgu Jiu liderul Ligii Naţionale de handbal masculin, HC Odorhei, după un joc pe care l-a controlat în totalitate. Ionuţ Ciobanu, cu 21 de intervenţii, a contribuit decisiv la succesul gorjenilor.
Vasile Stângă şi-a luat măsuri de siguranţă în faţa liderului neînvins al Ligii Naţionale, HC Odorhei, şi a convocat trei portari, însă nu a fost nevoie decât de Ionuţ Ciobanu, care, cu 21 de intervenţii, a „securizat“ succesul gazdelor într-un final încins.
Extrem de motivaţi, handbaliştii gorjeni au început bine şi s-au distanţat la cinci goluri, 9-4 (‘20), Vasile Stângă mergând minute bune pe mâna tinerilor Şandru şi Criciotoiu. HC Odorhei a redus din diferenţă până la pauză, scor 13-11, şi chiar s-a apropiat la un gol imediat după reluare, însă replica gazdelor a venit prompt. Energia a refăcut diferenţa maximă de cinci goluri, 20-15 (‘38), dar nu a ştiut să o menţină. Bârză a început să apere din ce în ce mai des, gorjenii să joace tot mai mult în inferioritate, adunând cinci eliminări temporare faţă de una a harghitenilor, iar oaspeţii au profitat ajungând la scorul 24-23 (‘52). Şi finalul a găsit echipele departajate de un gol. HC Odorhei a avut atacul şi şansa egalării în ultimul minut, dar Ionuţ Ciobanu a salvat victoria printr-o intervenţie la sacrificiu, Ener