Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bărboianu şi Lung junior, titulari la tineret

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 5 decembrie 2008 ·

Cei doi componenţi ai Ştiinţei au fost folosiţi din primul minut de selecţionerul Emil Săndoi în ambele amicale susţinute în aceste zile de tricolorii mici.

Acţiunea naţionalei de tineret la care au participat şi patru jucători de la Universitatea Craiova s-a încheiat ieri, odată cu amicalul susţinut în Ştefan cel Mare, în compania echipei secunde a lui Dinamo. Trupa lui Săndoi s-a impus cu 2-1, prin golurile marcate de dinamovistul Torje (’15) şi rapidistul Răduţă (’45-p), pentru gazde punctând Damaschin (’61-p).

Selecţionerul oltean s-a declarat mulţumit de evoluţia elevilor săi, atât în amicalul de miercuri cu reprezentativa A, pierdut cu 1-3, cât şi în cel cu Dinamo II. „Sunt mulţumit de ambele partide, pentru că suntem la început de drum şi am vrut să văd cum reacţionează jucătorii când întâlnesc o echipă mai puternică şi una mai slab cotată. Sunt mulţumit de prima repriză, dar mai puţin de a doua, pentru că jucătorii au crezut că au intrat mai repede în vacanţă. Până la urmă, eu zic că au fost două meciuri utile. Unii s-au descurcat mai bine, alţii mai puţin bine, dar nu vreau să îi numesc“, a spus ieri Emil Săndoi. Acesta a folosit următorul unsprezece: S. Lung jr. - Bărboianu, Andronic, Cordoş, S. Ilie - Iorga, A. Ionescu, Torje, Buhăescu - Răduţă, Sburlea. Au mai jucat: Lungu, Oghinciuc, Rusescu, R. Barbu, Doman, Gîngioveanu, Hora.

„Este mult mai importantă naţionala“

Dintre jucătorii Ştiinţei, Bărboianu a fost singurul păstrat în teren pe tot parcursul meciului, după ce începuse ca titular şi amicalul cu selecţionata A, el fiind folosit ca fundaş dreapta. Titular în ambele partide a fost şi Silviu Lung junior, în timp ce Radu Barbu şi Gîngioveanu au intrat ieri după pauză. Asta, după ce în jocul de miercuri Barbu fusese utilizat 90 de minute, el marcând şi singurul gol al tricolorilor mici, iar Gîngioveanu începuse ca

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident pe Dunăre, lângă Budapesta. Doi oameni au murit și cinci sunt dispăruți după ce două ambarcațiuni s-au ciocnit

Ziare.com acum 34 minute
Două persoane au murit, iar cinci sunt date dispărute, după o presupusă coliziune care a implicat o mică barcă cu motor şi o navă de croazieră pe fluviul Dunărea, la nord de Budapesta, a anunţat poliţia duminică, 19 mai, citată de Reuters. Cadavrele

„Nasty” și-a ales candidatul pentru București! Pe cine susține fostul tenismen?

Adevarul acum o ora
Prima săptămână de campanie electorală se încheie cu un mesaj surpriză din partea celui mai titrat tenismen român, Ilie Năstase. Într-un mesaj video, „Nasty” a anunțat public pe cine susține în cursa pentru Primăria Capitalei și cu cine va vota la a

Viaţa premierului slovac, Robert Fico, nu mai este în pericol

Wall-Street.ro acum o ora
Viaţa premierului slovac Robert Fico nu mai este în pericol, la patru zile după atentatul la viaţa sa, a declarat presei vicepremierul Robert Kalinak. "Nu mai există pericol imediat pentru viaţa sa, dar starea sa rămâne gravă şi necesită îngrijiri i

Cel puţin cinci morţi şi 16 răniţi într-un atac aerian rus asupra Harkov

G4Media acum o ora
Cel puţin cinci persoane au fost ucise şi 16 rănite duminică, într-o zonă de recreere din afara oraşului Harkov, în urma unor lovituri aeriene ruse, au anunţat oficiali locali citaţi de Reuters, potrivit Agerpres. Bilanţul morţilor şi răniţilor a fo

Alexandru Rafila, mesaj pentru medicii de familie: Voi sprijini menţinerea veniturilor

Mediafax acum 2 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a transmis un mesaj pentru medicii de familie. Voi sprijini menţinerea veniturilor şi diversificarea serviciilor, a comunicat Rafila. Mesajul a fost transmis prin intermediul reţelelor de socializare. „Astăzi s

Tenismenul Ilie Năstase o susţine pe Gabriela Firea în competiţia pentru Primăria Capitalei - VIDEO

News.ro acum 38 minute
Tenismenul Ilie Năstase a transmis, duminică într-un mesaj video, că o susţine pe Gabriela Firea pentru un mandat la Primăria Capitalei şi a anunţat că o va vota pe candidata PSD, la alegerile locale din 9 iunie. „Ştiu că se apropie alegerile la Pri

Afaceri cu crematorii și case funerare. Cum profită investitorii de îmbătrânirea populației în Europa

Ziare.com acum o ora
Îmbătrânirea populaţiei în Europa generează îngrijorări în rândul guvernelor cu privire la perspectivele economice, însă pentru unii investitori înseamnă oportunităţi de afaceri, transmite Bloomberg. Un exemplu este firma franceză Funecap Idf SAS, c

Un autoturism de lux semnalat furat din Marea Britanie a fost descoperit în trafic de poliţiştii de frontieră ieşeni - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Poliţiştii de frontieră de la Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi au descoperit în cadrul unei acţiuni şi indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor un autoturism de lux, care figura în bazele de date ca fiind furat din Mare

Investiții record în spitalele din Moldova

Adevarul acum o ora
De mai bine de 15 ani se vorbește despre construcția unor spitale regionale, unul dintre ele fiind la Iași. În sfârșit, acest spital devine realitate după ce PSD a direcționat resurse semnificative către îmbunătățirea infrastructurii sanitare din zo

UPDATE - Ucraineanul Oleksandr Usyk l-a învins pe englezul Tyson Fury şi a devenit campion incontestabil la categoria grea / Tyson Fury lasă să se înţeleagă că arbitrii i-au dat victoria lui Usyk din cauza războiului din Ucraina - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Ucraineanul Oleksandr Usyk (37 de ani), deţinător al titlurilor WBA-WBO-IBF la categoria grea, l-a învins pe englezul Tyson Fury (35 de ani), deţinătorul titlului WBC la categoria grea, sâmbătă seara, în faţa a 16.000 de spectatori la Kingdom Arena

Vremea

București
acum

21°
dum.

12°/22°
lun.

12°/21°
mar.

14°/24°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

20°
dum.

10°/22°
lun.

11°/23°
mar.

10°/25°
mie.

12°/25°
Constanta
acum

18°
dum.

13°/18°
lun.

13°/17°
mar.

15°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

11°/24°
lun.

13°/23°
mar.

12°/23°
mie.

11°/19°
Timisoara
acum

26°
dum.

15°/26°
lun.

15°/23°
mar.

13°/26°
mie.

15°/22°