Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Agresorul de la oficiul poştal, dus înapoi în arest, după ce a fost consultat la două spitale

Publicat in Gandul, miercuri 31 octombrie 2012 · ·

Un echipaj SMURD s-a deplasat de urgenţă, miercuri după-amiază, la Secţia 22 de Poliţie din Capitală, în urma unui apel potrivit căruia lui Florin Niedbala i s-ar fi făcut rău, medicii sosiţi la faţa locului constatând că acesta este conştient şi în stare de agitaţie extremă.

Coordonatorul SMURD Bucureşti, dr. Bogdan Opriţa, a declarat, pentru MEDIAFAX, că echipajul a fost chemat pentru că Florin Niedbala este inconştient după ce i s-ar fi făcut rău în arest.

La faţa locului, însă, medicii au constatat că Niedbala este conştient şi se află într-o stare de agitaţie extremă, a precizat Opriţa.

Bărbatul a fost dus la Spitalul Universitar Bucureşti şi la Spitalul de Psihiatrie "Alexandru Obregia", unde, în urma examinărilor de specialitate, a fost declarat "clinic sănătos", potrivit poliţiştilor.

După ce a fost consultat, el a fost dus în arestul central al Poliţiei Capitalei, care dispune de "mai mult spaţiu şi de medic de gardă", potrivit poliţiştilor.

Florin Niedbala şi complicele lui au fost arestaţi preventiv pentru 29 de zile, miercuri, de instanţa Judecătoriei Sectorului 6.

Niedbala a intrat, marţi, în Oficiul Poştal nr. 23 din strada Romancierilor, înarmat cu un topor şi un cuţit cu lama de 20 de centimetri, a ameninţat mai multe persoane, a lipsit de libertate un bărbat şi o femeie şi a distrus mai multe bunuri.

El este urmărit penal pentru ameninţare, distrugere, lipsire de libertate, port ilegal de armă albă, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, fiind reţinut marţi.

Anchetatorii au stabilit că Niedbala a fost ajutat de un bărbat, acesta fiind reţinut, în noaptea de marţi spre miercuri.

Procurorii au cerut, miercuri, arestarea preventivă pentru 29 de zile a celor doi. Instanţa Judecătoriei Sectorului 6 a admis cererea procurorilor şi a dispus emiterea unor mandate d

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia l-a pus pe Zelenski pe lista persoanelor căutate

HotNews acum o ora
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor date în urmărire, a relatat sâmbătă agenţia de stat rusă TASS, citând baza de date a Ministerul rus de Interne, transmite Reuter

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei pentru al treilea mandat

News.ro acum 14 minute
Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei, câştigând un al treilea mandat istoric în urma unei competiţii dramatice, scrie The Guradian. Khan a fost declarat sâmbătă după-amiază învingător în faţa candidatei conservatoare, Susan Hall. Primarul Londre

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 2 ore
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Aeronava care aduce Lumina Sfântă din Ierusalim a aterizat în România

Mediafax acum 19 minute
Delegaţia care aduce Sfânta Lumină de la Ierusalim îl are în frunte pe părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, care de 15 ani are misiunea de a aduce Lumina din Ţara Sfântă. Lumina

Mesajul transmis de Bogdan Andone după FC Botoșani – FC Voluntari: „Asta vreau să remarc”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Bogdan Andone, antrenorul de la FC Botoșani, a tras concluziile după , și a vorbit despre lupta pentru salvarea de la retrogradare.

Bilanţul victimelor inundaţiilor din Brazilia urcă la 56 de morţi. Zeci de persoane sunt date dispărute

Mediafax acum o ora
Bilanţul victimelor inundaţiilor în urma ploilor abundente din unlimele zile din statul Rio Grande do Sul, din sudul Braziliei, a crescut la 56 de morţi. Autorităţile locale anunţă sâmbătă că zeci de persoane sunt date dispărute.

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum o ora
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 4 ore
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Zeci de migranţi au trecut Canalul Mânecii spre Anglia, în ciuda ameninţării cu expulzarea în Rwanda

Mediafax acum 2 ore
Zeci de migranţi aflaţi în două bărci pneumatice au ajuns sâmbătă pe coasta sudică a Angliei, într-o traversare a Canalului Mânecii, dinspre Franţa. O navă franceză a urmărit ambarcaţiunile până când acestea au ajuns în apele engleze.

Vremea

București
acum

20°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

20°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

13°/24°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°