Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ionuţ Lupescu vrea să fie şef la FRF

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 28 ianuarie 2009 ·

„Kaiserul“ l-a deranjat pe şeful FRF pentru că nu l-a anunţat personal că-i va fi adversar la alegerile pentru funcţia de preşedinte al forului român.

Prietenia dintre Mircea Sandu şi Ionuţ Lupescu s-a deteriorat. „Kaiserul“ intenţionează să candideze la funcţia de preşedinte al FRF, iar „Naşul“ s-a declarat dezamăgit de faptul că Lupescu nu i-a comunicat acest lucru înainte de a vorbi în presă despre intenţia sa. Totuşi, Sandu a precizat că nu regretă colaborarea din ultimii ani cu actualul director general al forului român.

„Nu m-a deranjat nimic din colaborarea mea cu Ionuţ Lupescu, ci doar faptul că a ieşit în public cu acea declaraţie, cum că va candida împotriva mea şi că nu sunt imbatabil. Trebuia să vină şi să discute personal cu mine această chestiune“, a declarat Mircea Sandu.

Preşedintele FRF i-a sugerat fostului component al „generaţiei de aur“ că nu a venit încă momentul să-i ia locul.

„Lupescu are trei ani şi jumătate de când lucrează în FRF, cunoaşte administraţie suficient de bine şi peste un timp va veni şi rândul lui să fie preşedinte la FRF, Dinamo sau Leverkusen, echipe la care a evoluat. Eu nu pot să pregătesc un om pentru a-mi lua locul la federaţie, pentru că aici nu se procedează ca în cazul dinastiilor. Ca să fie preşedinte al FRF, Ionuţ Lupescu trebuie să fie ales de Adunarea Generală“, a explicat Mircea Sandu.

În 2005 s-a luptat cu Gică Popescu

Precedentele alegeri pentru funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal au avut loc în 2005, când Mircea Sandu l-a avut ca adversar pe Gică Popescu, alt fost jucător din generaţia care a ajuns în sferturile de finală ale Campionatului Mondial din 1994. „Meciul“ de atunci a fost dificil pentru Sandu, care, în cele din urmă, a fost reconfirmat în funcţie, dar duelul dintre cei doi a fost presărat cu replici acide, acuze şi jigniri fără precede

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elicopterul cu care s-a prăbușit președintele Iranului era de concepție rusească, un Mi-171

HotNews acum 2 ore
Numele aparatului de zbor, apărut atât în media de stat din Iran, cât și pe marile agenții de presă, este un Mi-171, care se fabrică la Ulan Ude, în Republica Bureatia, regiune a Federației Ruse de la nord de Mongolia. Elicopterul președintelui Ebra

Răzvan Lucescu e campion cu PAOK în Grecia

Mediafax acum o ora
PAOK avea soarta titlului la îndemână, înainte de ultima etapă având două puncte avans faţă de AEK. Pentru a redeveni campioană, PAOK avea nevoie de o victorie în deplasarea la Aris. Thomas a marcat în minutul 30 şi fanii echipei lui Lucescu începus

Manchester City a câştigat Premier League pentru a patra oară consecutiv

Mediafax acum 4 ore
Guardiola şi Compania au câştigat meciul decisiv al ultimei etape cu 3-1, în faţa lui West Ham United, în timp ce Arsenal s-a impus cu 2-1, împotriva lui Everton, ocupând locul doi în clasament. Ultima etapă a consfinţit şi ultima reprezentaţie a an

„Litoralul pentru toţi” începe în 31 mai, cu tarife de 35 de lei pe noapte

Mediafax acum o ora
Potrivit FPTR, preţurile sunt cu până la 70% mai mici decât cele din vârf de sezon pentru că an de an, hoteluri de 2, 3 şi 4 stele din toate staţiunile de pe litoralul românesc se înscriu în acest program. Până acum, peste 65 de unităţi de cazare di

Regele saudit va fi tratat pentru o inflamaţie pulmonară

News.ro acum o ora
Regele Salman al Arabiei Saudite va fi supus unui program de tratament la Palatul Al Salam din Jeddah pentru o inflamaţie pulmonară, a anunţat duminică agenţia de presă de stat, la câteva ore după ce a fost supus unor teste medicale, relatează Reute

Descoperire macabră pe o insuliță de pe râul Siret. Bărbat găsit de doi pescari spânzurat VIDEO

Ziare.com acum 36 minute
Două echipaje de pompieri de la Detaşamentul Tecuci au intervenit duminică seara, 19 mai, în cazul unui bărbat de 47 de ani găsit spânzurat pe o limbă de pământ de pe râul Siret. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Galaţi, apel

Județul Iași Accident rutier mortal între două motociclete și un autoturism. Trei persoane au decedat (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 4 ore
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași au fost alertați cu privire la un accident rutier grav la limita cu județul Vaslui, pe DN 24 pe raza comunei Ciortești. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Ur

Meteorologii au emis cod portocaliu de averse, descărcări electrice şi grindină pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş / Cod galben pentru judeţul Arad

News.ro acum 4 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, un cod portocaliu de averse, intensificări ale vântului, descărcări electrice şi grindină de dimensiuni mici pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş. ANM a emis un cod galben şi pentru

O diminuare a ajutorului pentru Ucraina, considerată de 40% dintre germani drept soluţie pentru criza bugetară (sondaj)

HotNews acum 4 ore
Un procent de 40% dintre cetăţenii germani chestionaţi într-un sondaj au sugerat reducerea finanţării destinate susţinerii Ucrainei în războiul cu Rusia printre soluţiile pentru bugetul Germaniei, ţară unde o prevedere constituţională limitează marj

Cod portocaliu de furtună în judeţul Timiş

Mediafax acum 3 ore
Potrivit ANM, în localităţile Ciacova, Peciu Nou, Jebel, Giulvăz, Uivar, Şag, Otelec, Pădureni, Parţa, din judeţul Timiş, este cod portocaliu de furtună. Se vor semnala averse torenţiale care vor cumula 35-40 l/mp, grindină de dimensiuni medii, inte

Vremea

București
acum

14°
lun.

12°/22°
mar.

15°/24°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°
Iasi
acum

16°
lun.

11°/23°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
joi

13°/26°
Constanta
acum

13°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

13°/21°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
joi

13°/22°
Timisoara
acum

18°
lun.

15°/23°
mar.

13°/25°
mie.

14°/22°
joi

14°/23°