Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Timişoara: Bănăţenii sunt naşii Rapidului

Publicat in Adevarul, joi 13 august 2009 ·

„Poli” pregăteşte întâlnirea cu Stuttgart, de săptămâna viitoare, în compania Rapidului, echipă care n-a mai învins Timişoara de două sezoane. Actualul antrenor al timişorenilor a îmbrăcat, ca jucător, tricoul giuleştenilor timp de patru sezoane. De doi ani şi jumătate Rapidul nu a mai reuşit să învingă pe „Poli”. Ultima înfrângere a timişorenilor în faţa giuleştenilor în campionat datează de la sfârşitul lunii februarie din 2007. Mai usturătoare a fost, însă, înfrângerea din finala Cupei, 0-2, care s-a desfăşurat chiar la Timişoara în luna mai a aceluiaşi an.

Acea finală a fost ca un semnal de trezire pentru echipa timişoreană, care a devenit între timp coşmarul rapidiştilor. De atunci s-au înregistrat numai rezultate favorabile bănăţenilor, un egal şi trei victorii pentru „Poli”. „Călăul” Rapidului a fost chiar unul din foştii jucători ai echipei de sub podul Grant. Arman Karamyan n-a apucat să joace prea mult în Giuleşti, însă în ultimele două sezoane a înscris trei goluri împotriva clubului care a renunţat prea uşor la el.

Antrenament pentru Ligă

Echipa lui Ioan Ovidiu Sabău a întâmpinat dificultăţi serioase cu echipe considerate mici, ca Gloria Bistriţa şi Poli Iaşi, iar acum va da piept cu primul adversar de calibru din campionatul intern. „ Cu Rapidul este un joc foarte important, mai ales că vine după calificarea cu Doneţk şi două meciuri mai puţin reuşite în campionat. Rapidul a arătat o formă bună în primele două etape, chiar dacă a pierdut cu Urziceniul ”, a spus Gheorghe Chivorchian, preşedintele Consiliului Director de la „Poli”.

Oficialul clubului bănăţean este de părere că meciul cu Rapid de mâine trebuie să fie considerat şi o pregătire pentru întâlnirea cu Stuttgart de săptămâna viitoare. „ Este foarte aproape meciul cu Stuttgart, iar în partida de vineri trebuie să arătăm că putem face faţ

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O nouă alertă emisă de meteorologi. Județele care intră sub Cod galben FOTO

Ziare.com acum o ora
ANM a emis sâmbătă dimineață, 4 mai, o atenționare Cod galben de vânt puternic, valabilă până la ora 19.00 În Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, local şi temporar, vântul va avea intensificări, cu rafale de 55-65 km/h. Temporar, vor fi i

Sfânta Lumină de la Ierusalim, adusă sâmbătă seară în România. În jurul orei 19.00, va fi primită la Catedrala Patriarhală

Ziare.com acum 2 ore
Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim sâmbătă seară, 4 mai, de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional

Locomotiva unui tren de călători s-a defectat, între staţiile Voila şi Făgăraş / Mai multe garnituri sunt afectate

News.ro acum o ora
Locomotiva unui tren de călători s-a defectat, sâmbătă, între staţiile Voila şi Făgăraş, şi mai multe garnituri sunt afectate. ”Trenul IRN 473 a rămas defect, în jurul orei 7.25, între staţiile Voila şi Făgăraş (linie simplă). Trenul urmează să fie

Tragedie înainte de Paște. Un bărbat a murit după ce s-a aruncat în fața trenului

Ziare.com acum o ora
Un bărbat din judeţul Iaşi s-a aruncat sâmbătă, 4 mai, de pe o pasarelă, în faţa unui tren, în localitatea Săbăoani, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Neamţ. ”În jurul orei 5,20, poliţiştii din cadrul Biroului Judeţean Poliţie Transportur

Război în Ucraina, ziua 800. Rusia anunţă că Ucraina a atacat Crimeea ocupată cu rachete cu rază lungă de acţiune ATACMS

Press Alert acum o ora
Sistemele de apărare antiaeriană ruse au distrus patru rachete ATACMS cu rază lungă de acţiune, furnizate de SUA Kievului şi care au fost lansate de forţele ucrainene asupra peninsulei Crimeea (n.r. – aflată din 2014 sub ocupaţie rusă), a anunţat sâ

Gabriela Firea: Paştele este sărbătoarea care ne invită să trecem de la întineric la lumină, de la deznădejde la speranţă, de la moarte la viaţă - VIDEO

News.ro acum o ora
Candidatul PSD pentru Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a transmis, sâmbătă, un mesaj de Paşte, în care vorbeşte despre această sărbătoare ca despre momentul ”care ne invită să trecem de la întineric la lumină, de la deznădejde la speranţă, de la

Un șofer a fost filmat pe contrasens pe autostrada Sibiu-Cluj/ În imagini se vede că șoferul conduce cu viteză

G4Media acum o ora
Un șofer a fost filmat în timp ce mergea pe contrasens, pe autostrada A10 Sibiu – Cluj, relatează Digi24. Filmarea a fost făcută în dreptul localității Sântimbru. În imagini se vede că șoferul conduce cu viteză deși din sens opus veneau regulamentar

Turcia: Inflația a accelerat la 70%, prețurile au crescut cel mai mult în educație, hoteluri și restaurante

HotNews acum 3 ore
Inflaţia din Turcia a accelerat la 69,8% în luna aprilie, în termeni anuali, a raportat vineri Institutul de Statistică din Turcia, cele mai mari creşteri de preţuri de consum de la an la an fiind în educaţie, cu un salt de 103,86%, şi hoteluri, caf

O nouă incendiere a Coranului la Malmö, în Suedia, cu o zi înainte de începerea festivităților pentru Eurovision VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat şi o femeie au incendiat vineri, 3 mai, o copie a Coranului în oraşul suedez Malmö, cu o zi înainte să înceapă festivităţilor pentru concursul muzical Eurovision, informează dpa. Un clip video în care apar două persoane dând foc cărţii sfi

Artistul Mihai Mărgineanu, mesaj pentru părinți: „Băi, voi știți ce fac copiii voștri în Vama Veche?”

Adevarul acum 3 ore
Prezent pe litoral pentru un concert, dar și pentru a-și însoți copiii adolescenți, care și-au dorit să-și petreacă mini-vacanța pe litoral, Mihai Mărgineanu s-a declarat șocat de ce a văzut în Vama Veche.

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

19°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
Constanta
acum

18°
sâm.

13°/18°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
Timisoara
acum

17°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°