Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Senatul a aprobat OUG privind compensaţiile pentru persoanele disponibilizate

Publicat in Romania Libera, miercuri 22 mai 2013 ·

Senatul a aprobat, miercuri, OUG 36/2013 privind protecţia angajaţilor disponibilizaţi, al căror număr ar urma să ajungă, până în anul 2018, la peste 10.000 de persoane, conform unui document anexat ordonanţei, scrie Mediafax.

Plenul Senatului a adoptat, miercuri, în forma Guvernului, OUG nr. 36/2013 privind aplicarea în perioada 2013-2018 a unor măsuri de protecţie socială acordată persoanelor disponibilizate prin concedieri colective efectuate în baza planurilor de disponibilizare.

Camera Deputaţilor este forul decizional în privinţa acestui act normativ.

Peste 10.000 de angajaţi ai companiilor şi regiilor de stat ar urma să fie disponibilizaţi până în 2018 prin aplicarea planurilor de disponibilizare, numărul estimat al persoanelor care vor beneficia astfel de plăţi compensatorii fiind indicat într-un document anexat ordonanţei de urgenţă privind protecţia angajaţilor disponibilizaţi, discutat în Comisia pentru Muncă din Senat.

Citeşte şi Senatul a decis ca pensiile militare reduse de Boc să fie MAJORATE. Proiectul de lege va fi trimis la Camera Deputaţilor, care este for decizional

"Comisia pentru muncă a avut în atenţie, în mod deosebit, Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr.36/2013 privind aplicarea în perioada 2013-2018 a unor măsuri de protecţie socială acordată persoanelor disponibilizate prin concedieri colective efectuate în baza planurilor de disponibilizare care stabileşte principalele măsuri de protecţie socială de care beneficiază persoanele disponibilizate prin concediere colective. Astfel, s-a estimat că, în urma aplicării planurilor de disponibilizare din cadrul societăţilor naţionale, regiilor autonome, companiilor naţionale şi societăţilor comerciale cu capital majoritar de stat, precum şi a societăţilor comerciale şi a regiilor autonome subordonate autorităţilor administraţiei

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum 4 ore
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

Tribunalul Vaslui menține măsura arestului la domiciliu în cazul lui Dumitru Buzatu

Ziare.com acum o ora
Tribunalul Vaslui a menţinut, vineri, 10 mai, măsura arestului la domiciliu în cazul preşedintelui suspendat al Consiliului Judeţean Vaslui, Dumitru Buzatu, acuzat de luare de mită, măsura nefiind una definitivă. Buzatu a fost prins în flagrant de p

Rusia a lansat o ofensivă terestră în regiunea Harkov

Adevarul acum 59 minute
 Rusia a lansat vineri o ofensivă terestră în regiunea Harkov (nord-est) şi a încercat "să străpungă liniile de apărare" ucrainene, a anunţat Ministerul Apărării ucrainean, afirmând că luptele continuă în acest sector, relatează AFP, preluată de Age

Formaţiune tumorală uterină de aproape 10 kilograme, extirpată de medicii de la Spitalul Judeean Arad, de la o pacientă de 50 de ani

News.ro acum o ora
O echipă medicală de la Spitalul Judeţean Arad a extirpat de la o pacientă de 50 de ani o formaţiune tumorală uterină de aproape 10 kilograme. Intervenţia a durat peste 3 ore.

Poate te întrebi cine e PPC

HotNews acum 2 ore
Poate ai observat că identitatea vizuală a furnizorului tău de energie s-a schimbat. Cei doi furnizori parte din grupul PPC, PPC Energie și PPC Energie Muntenia au acum un nou logo, care apare acum peste tot, de la facturi la site și aplicație, prec

Evazioniștii cu prejudiciu mai mic de 1 milion de euro care plătesc 15% în plus SCAPĂ de închisoare. Iohannis a semnat decretul

Gandul acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea privind unele măsuri pentru consolidarea capacităţii de combatere a evaziunii fiscale precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative. Actul normativ dezincriminează faptele de e

Ciucă, după promulgarea legii pentru combaterea evaziunii fiscale: România trece la o nouă etapă

Mediafax acum o ora
România trece la o nouă etapă judiciară, afirmă liderul PNL, Nicolae Ciucă, după ce legea pentru combaterea evaziunii fiscale a fost promulgată. El afirmă că „au fost destule cazuri în care executarea pedepsei nu a remediat fapta incriminată.”

Este oficial Evaziunea fiscală sub un milion de euro nu va mai fi pedepsită cu închisoarea dacă se achită prejudiciul plus o taxă de penalizare

Ziua Constanta acum o ora
Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat vineri, 10 mai 2024, decretul pentru promulgarea Legii privind unele măsuri pentru consolidarea capacității de combatere a evaziunii fiscale precum și pentru modificarea și completarea unor acte normat

Legea pentru consolidarea capacităţii de combatere a evaziunii fiscale a fost promulgată

Mediafax acum o ora
Legea prin care evazioniştii sunt scăpaţi de răspundere penală dacă achită prejudiciul de sub 1 milion de euro a fost promulgată. Judecătorii CCR au respins sesizarea partidelor de opoziţie.

Irina Begu în turul trei la Roma, după ce adversara sa de supă retragerea Elenei Rîbakina a abandonat

News.ro acum 27 minute
Irina Begu, locul 161 WTA, s-a calificat, vineri, în turul trei la turneul de categorie WTA 1000 de la Roma, beneficiind de abandonul adversarei din turul doi, sportiva franceză Oceane Dodin. Dodin, locul 73 WTA, prezentă pe tabloul principal în cal

Vremea

București
acum

21°
vin.

10°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/16°
lun.

9°/20°
Iasi
acum

22°
vin.

13°/22°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

10°/18°
Constanta
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

7°/19°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

19°
vin.

12°/19°
sâm.

12°/22°
dum.

12°/21°
lun.

10°/22°