Deşi zbiară din puţ de vreo oră şi mai bine, nimeni n-are vreme de Ginica. Toată lumea e ocupată cu televiziunile.
Trenul stă în plin câmp de vreo jumătate de oră. Agitaţiei de la început i-a luat locul împăcarea cu situaţia. Pe ferestrele coborâte ale vagonului se aud vocile celor care se întorc de la locomotivă spunând celor rămaşi în tren ce s-a întâmplat. Conductorul, un bărbat voinic, roşu la faţă, cu burta revărsată peste curea, s-a trântit în iarba moale din marginea terasamentului după ce, în prealabil, şi-a scos şapca asudată şi a pus-o, grijuliu, alături. Cu privirile întoarse spre garnitura încremenită, pândind cel mai mic zgomot de pornire, câţiva inşi jefuiesc ştiuleţi de lapte din lanul de porumb ce se întinde de la terasament până la şoseaua naţională. Urcat într-un prepeleac, nu departe de acolo, paznicul porumbului, înarmat cu o furcă într-un singur dinte, se mulţumeşte să le atragă atenţia că gestul lor nu e demn de nişte oameni cu carte.
Departe, dincolo de lan, pe şoseaua naţională, cineva claxonează lung şi iritat pe un altul, care a depăşit neregulamentar. Vagonul e aproape pustiu. Pe uşa larg deschisă de la capăt năvăleşte aerul rece al înserării. Pe uşa WC-ului năvăleşte duhoarea scoicii fără apă. Dintr-un compartiment de la capătul vagonului se aude cineva povestind însufleţit:
- Şi cum vă spuneam, el venea acasă, seară de seară, beat mort. Ea, femeie cultă, nu zicea nimic. Dar cultura are şi ea o limită.
Aşa că într-o seară, când el s-a întors din nou beat, ea a pus mâna pe scândura de călcat şi rupându-i-o de cap, i-a zis:
- Porcule, cât crezi c-o să te mai suport?!
*
PE PLATFORMĂ
Pe legănătoarea platformă din spate a tramvaiului, într-un nor de praf, stă rezemat de bară, cu mâinile înfundate până la cot în buzunarele pantalonilor de doc, un bărbat neras