Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Simona Halep a urcat pe locul 78 WTA, cel mai bun din carieră

Publicat in Adevarul, luni 10 ianuarie 2011 ·

Jucătoarea Simona Halep a urcat şase poziţii în clasamentul WTA, ajungând până pe locul 78, cu 837 de puncte, cel mai bun din carieră, după ce a evoluat, săptămâna trecută, în sferturile de finală ale turneului de la Auckland.

Precedentul cel mai bun loc din cariera sportivei de 19 ani a fost 80, pe care l-a ocupat la 1 noiembrie 2010.

Ea a evoluat în calificările turneului de la Hobart, dar a pierdut în turul trei, scor 7-5, 6-7 (3), 4-6, în faţa Magdalenei Rybarikova din Slovacia.

Alexandra Dulgheru a coborât o poziţie şi a ajuns pe locul 30 WTA, cu 2.000 de puncte, dar rămâne românca cel mai bine poziţionată în ierarhia feminină. Dulgheru a pierdut categoric, duminică, scor 1-6, 2-6, în faţa belgiencei Kim Clijsters, în primul tur al turneului de la Sydney.

În Top 100 WTA mai figurează Edina Gallovits, locul 80 (823 de puncte), în coborâre trei poziţii, Monica Niculescu, locul 86 (769 de puncte), în coborâre patru poziţii, şi Sorana Cîrstea, locul 94 (710 puncte), în coborâre o poziţie.

Niculescu, Cîrstea şi Liana Ungur (locul 160 WTA, cu 376 de puncte, după ce a pierdut două poziţii) au fost eliminate în calificătrile turneului de la Sydney.

Dintre românce, cea mai importantă coborâre în clasament a înregistrat-o Raluca Ioana Olaru, care a ajuns pe locul 192, cu 306 puncte, după ce cu o săptămână înainte a fost pe locul 182.

Irina Camelia Begu, 20 de ani, a urcat pe locul 200, cu 296 de puncte, iar alte două românce sunt în apropierea Top 200: Mădălina Gojnea, 23 de ani, locul 202, cu 294 de puncte, şi Elena Bogdan, 18 ani, locul 207, cu 288 de puncte.

Primele zece locuri în ierarhia WTA sunt ocupate de următoarele jucătoare:

1. Caroline Wozniacki (Danemarca) 8.035 puncte;

2. Vera Zvonareva (Rusia) 6.785;

3. Kim Clijsters (Belgia) 6.355;

4. Serena Williams (SUA) 5.355;

5. Venus Williams (SUA) 4.985;

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Procesul fraților Tate poate începe. Ce a decis Tribunalul București cu privire la ancheta DIICOT

Ziare.com acum 38 minute
Tribunalul Bucureşti a dispus, vineri, 26 aprilie, începerea procesului în dosarul în care fraţii Tristan și Andrew Tate sunt acuzaţi de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane în formă continuată şi viol în formă continua

Ciolacu, după ce o asociaţie civică din Iaşi i-a cerut explicaţii fiindcă a spus că „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”: Nu a fost nimic peiorativ. Departe de mine să jignesc pe cineva

News.ro acum 21 minute
Premierul Marcel Ciolacu a explicat, referitor la afirmaţia pe care a făcut-o, joi la Timişoara, atunci când a spus că „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog frumos să nu mă jigniţi”, că este „moldovean aşa cum sunt ardelean, bănăţean, oltean sau bucovin

Daniel Niculae, președintele Rapidului, urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice

HotNews acum 4 ore
Fostul internațional Daniel Niculae este urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice de la Rapid. Conform unui comunicat al autorităților, președintele giuleștenilor este acuzat că a participat activ la introducerea materialelor pirotehnice pe

Premieră SGR la East European Comic Con: prima colectare automată în cadrul unui eveniment de amploare

Gandul acum o ora
RetuRO, alături de organizatorul evenimentului, de TOMRA și Jerry’s Pizza, a organizat prima colectare automată a ambalajelor SGR în cadrul unui eveniment de mari dimensiuni, la East European Comic Con, desfășurat în perioada 19 – 21 aprilie la Rome

Acorduri de mediu pentru patru parcuri eoliene în judeţul Caraş-Severin / Fechet: Suntem datori să identificăm soluţii pentru protejarea naturii şi a umanităţii

News.ro acum 2 ore
Ministerul Mediului a emis, vineri, acorduri de mediu pentru patru aprcuri eoliene, cu un total de 81 de turbine, în judeţul Caraş-Severin. Ministrul Mediului, Mircea Fechet, apreciază că, având în vedere schimbările climatice, ”suntem datori să ide

Ministerul Finanţelor şi ANAF au elaborat Ghidul privind Sistemul national e-Transport

Mediafax acum o ora
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, prin raportarea în sistemul e-Transport, operatorii de transport sunt obligaţi să transfere, pe toată durata traseului, datele curente de poziţionare ale vehiculului în Sistemul RO e-Transport. „Es

3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății! (MINUTĂ)

Ziua Constanta acum 2 ore
Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății și fost manager al Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare, județul Maramureș, a fost condamnată de Tribunalul Cluj la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare în regim privat

VIDEO Ciolacu, despre strada surpată la Slănic: „Ce vreţi să fac? Să ştiu unde s-au făcut drumurile peste mine?”

HotNews acum 2 ore
​Prim-ministrul Marcel Ciolacu a dat de înțeles vineri că strada din Slănic s-a surpat din cauză că a fost construit peste o mină, dar că statul român a intervenit imediat. Totodată, premierul a părut deranjat de întrebare: „Ce vreţi să fac? Să ştiu

Doi angajaţi ai unei bănci, cercetaţi într-un dosar de fraudă / Unul dintre ei şi-a însuşit peste 137.000 de euro din contul unui client, fiind ajutat de al doilea

News.ro acum 3 ore
Doi angajaţi ai unei bănci sunt cercetaţi pentru acces ilegal la un sistem informatic, efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, fals informatic şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, după ce unul dintre ei, ajutat de celălalt, a c

[VIDEO] Ciolacu: Sunt bani de salarii, pensii și pentru profesori

Wall-Street.ro acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că Guvernul are toţi banii necesari pentru a plăti pensiile şi salariile, inclusiv pentru profesori. "Sunt toţi banii, măsuraţi (...). Luni de dimineaţă, periodic, am cu domnul ministru, cu vicepremierii... Repet,

Vremea

București
acum

18°
vin.

9°/18°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

14°
vin.

9°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

11°/22°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

16°
vin.

10°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

4°/16°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

18°
vin.

5°/18°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°