Pentru cei care postesc, sunt vegetarieni sau pur şi simplu îşi doresc să mănânce sănătos, un adevărat ghid este cartea maestrului în arta culinară Dan Teodor Găvruţa, "Mâncăruri vegetariene şi de post". După o vastă experienţă în domeniul gastronomiei, bucătarul a făcut o selecţie a celor mai savuroase preparate.
RECOMANDĂRI
La prima vedere, mâncărurile de post se prepară mai greu, dar, dacă ştii câteva secrete, totul devine simplu. Teodor Găvruţa ne propune peste 150 de reţete, grupate în capitolele: gustări, pizza, salate, ciorbe, supe şi borşuri, fel de bază de post, dar şi pentru dezlegare la peşte, precum şi deserturi de post. Ingredientele se găsesc la îndemâna oricui, rămâne doar să le combinaţi după ideile maestrului. Toate merită încercate, iar rezultatul nu vă va dezamăgi.
Roşii umplute cu orez şi stafide
Ingrediente: un kg de roşii de mărime mijlocie, 40 g zahăr tos, 100 ml ulei, 120 g orez, 100 g ceapă, 100 g stafide, 50 g nuci pisate, o legătură de pătrunjel, 10 g sare, 1 g piper măcinat.
Preparare: Se taie la roşii un căpăcel, se scobesc seminţele şi se presară puţin zahăr în interiorul roşiilor. Ceapa se curăţă, se spală, se toacă mărunt şi se căleşte în 50 ml ulei până devine aurie. Se adaugă orezul curăţat şi spălat, miezul de la roşii, stafidele care în prealabil au fost înmuiate în apă călduţă şi apoi bine scurse, nucile tăiate, pătrunjelul tocat, sare, puţin zahăr şi piper măcinat. Se toarnă 150 ml apă fierbinte şi se fierb înăbuşit până scade lichidul. Cu această compoziţie se umplu roşiile, iar deasupra se pun căpăcelele şi se pun într-un vas termorezistent. Se toarnă peste ele uleiul rămas şi se dau la cuptorul încălzit la 160 de grade C pentru 30 de minute. Se presară deasupra pătrunjel tocat.
Iahnie de cartofi
Ingrediente: un kg de cartofi, 200 g ceapă, 100 ml ulei, 50 g bulion, 30 g u