Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTOGALERIE Londra, zonă de război

Publicat in Adevarul, marți 9 august 2011 ·

Poliţia a scos blindatele pe străzi, dar nu poate folosi tunuri cu apă pentru că nu are. Locuitorii se pregătesc de a patra noapte de violenţe. Jafurile şi bătăile declanşate la Londra de împuşcarea tânărului de culoare de către poliţişti s-au extins şi în Birmingham, Liverpool şi Bristol.

Întors urgent din vacanţa italiană, premierul britanic, David Cameron, a anunţat ieri că numărul poliţiştilor mobilizaţi la Londra va fi suplimentat de la 6.000 la 16.000. Totodată, el a declarat că va fi convocat în sesiune extraordinară Parlamentul pentru o dezbatere privind revoltele de stradă din ultimele zile.

Ce a cauzat manifestările de violenţă din Londra şi cum pot fi ele prevenite?

„Vom face tot ceea ce este necesar pentru a reinstaura ordinea pe străzi, astfel încât acestea să fie sigure pentru cei care respectă legea", a spus premierul. În cadrul reuniunii comitetului de urgenţă Cobra s-a decis ca toate concediile poliţiştilor să fie anulate. „Veţi simţi întreaga forţă a legii. Dacă sunteţi suficient de mari ca să comiteţi aceste infracţiuni, atunci sunteţi destul de mari ca să vă confruntaţi şi cu pedeapsa", a declarat Cameron, adresându-se celor care de trei nopţi terorizează capitala britanică. Ofiţerii mai în vârstă susţin că nu-şi amintesc să fi văzut aşa ceva, violenţele din prezent depăşindu-le pe cele din anii '80, din cartierele Toxteth, Brixton şi Tottenham.

Numeroase maşini au fost incendiate de protestatari Fotografii: Reuters

Ieri-dimineaţă, în Clapham Junction, intersecţia unde au avut loc cele mai multe jafuri şi incendii, au apărut mai multe blindate, care au forţat în jur de 150 de jefuitori să se retragă. Nu înainte de a devasta mai multe magazine din zonă. Scotland Yard a anunţat că poliţia nu va ezita să folosească din nou blindatele dacă violenţele vor continua.

FOTOGALERIE Cum

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premieră SGR la East European Comic Con: prima colectare automată în cadrul unui eveniment de amploare

Gandul acum o ora
RetuRO, alături de organizatorul evenimentului, de TOMRA și Jerry’s Pizza, a organizat prima colectare automată a ambalajelor SGR în cadrul unui eveniment de mari dimensiuni, la East European Comic Con, desfășurat în perioada 19 – 21 aprilie la Rome

Daniel Niculae, președintele Rapidului, urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice

HotNews acum 4 ore
Fostul internațional Daniel Niculae este urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice de la Rapid. Conform unui comunicat al autorităților, președintele giuleștenilor este acuzat că a participat activ la introducerea materialelor pirotehnice pe

Mișcarea pentru Devoltarea Moldovei cere demisia lui Marcel Ciolacu pentru afirmația „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”

HotNews acum o ora
„Pentru jigniri la adresa locuitorilor regiunii Moldova, premierul Marcel Ciolacu trebuie să demisioneze!”, este solicitarea fermă făcută vineri, 26 aprilie, de către Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei, o asociație civică din Iași care militează c

3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății! (MINUTĂ)

Ziua Constanta acum o ora
Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății și fost manager al Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare, județul Maramureș, a fost condamnată de Tribunalul Cluj la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare în regim privat

VIDEO Ciolacu, despre strada surpată la Slănic: „Ce vreţi să fac? Să ştiu unde s-au făcut drumurile peste mine?”

HotNews acum 2 ore
​Prim-ministrul Marcel Ciolacu a dat de înțeles vineri că strada din Slănic s-a surpat din cauză că a fost construit peste o mină, dar că statul român a intervenit imediat. Totodată, premierul a părut deranjat de întrebare: „Ce vreţi să fac? Să ştiu

Acorduri de mediu pentru patru parcuri eoliene în judeţul Caraş-Severin / Fechet: Suntem datori să identificăm soluţii pentru protejarea naturii şi a umanităţii

News.ro acum o ora
Ministerul Mediului a emis, vineri, acorduri de mediu pentru patru aprcuri eoliene, cu un total de 81 de turbine, în judeţul Caraş-Severin. Ministrul Mediului, Mircea Fechet, apreciază că, având în vedere schimbările climatice, ”suntem datori să ide

[VIDEO] Ciolacu: Sunt bani de salarii, pensii și pentru profesori

Wall-Street.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că Guvernul are toţi banii necesari pentru a plăti pensiile şi salariile, inclusiv pentru profesori. "Sunt toţi banii, măsuraţi (...). Luni de dimineaţă, periodic, am cu domnul ministru, cu vicepremierii... Repet,

Păcănelele, greu de „ucis”! USR acuză PSD că a minţit când a promis eliminarea lor până la finalul lunii

Mediafax acum 17 minute
Legea iniţiată de pesedistul Alfred Simonis, cea care impune scoaterea păcănelelor din localităţile cu o populaţie mai mică de 15.000 de locuitori, ar fi trebuit să intre în vigoare pe 28 aprilie. ONJN a publicat astăzi o prevedere care spune că tre

Compania de distribuţie şi logistică Aquila a preluat distribuitorul Parmafood

News.ro acum 34 minute
Compania de distribuţie şi logistică Aquila a anunţat vineri că a finalizat tranzacţia pentru achiziţionarea a 100% din părţile sociale ale companiilor Parmafood Group Distribution SRL şi Parmafood Trading SRL. ”Aquila (simbol bursier AQ), lider în

Regele Charles e din ce în ce mai rău, după ce s-a aflat că suferă de cancer. Care este starea lui de sănătate!

Gandul acum 3 ore
Familia regală britanică trece printr-o perioadă delicată! Regele Charles, cât și nora lui, Kate Middleton au fost diagnosticați cu cancer. În prezent, cei doi urmează tratamente pentru a scăpa de această boală necruțătoare. Din păcate, starea monar

Vremea

București
acum

17°
vin.

9°/17°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

15°
vin.

8°/15°
sâm.

7°/19°
dum.

11°/22°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

16°
vin.

10°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

4°/16°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

17°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°