De nenumărate ori l-am văzut creând personaje cu emoţie şi dăruire, ţinând în palme sufletele a zeci de spectatori. De atâtea ori l-am ascultat cântând, ridicând audienţa în picioare. Este posesorul unui mare defect: curajul de a fi onest. Nu e doar un actor talentat, nebun pentru ceea ce face, chiar dacă deranjează profund. Este un om cu O mare, pe numele lui Eugen Cristea. Cunoscutul actor a împlinit ieri 59 de ani. Jurnalul Naţional îi urează "La mulţi ani!"
"Am senzaţia că nu am ce căuta în acest secol..."
"Anul care a trecut a fost şi cu bune, şi cu rele. Nu sunt genul de om care să se plângă şi să-şi scoată viaţa în lume, dar cele mai mari probleme pe care le am sunt cu mama mea, care împlineşte anul acesta o vârstă absolut matusalemică, 90 de ani, şi are boala aceea ciudată care începe cu A. Profesional, sunt nemulţumit faţă de felul în care sunt tratat la teatru. Mie mi se pare absolut anormal să am patru premiere în alte teatre şi nici una la Naţional. Mi se pare nu dureros, ci nedrept. M-am săturat să tot dau audiţii la tot felul de regizori care vin din străinătate, cu mulţi dintre ei fiind prieten. Sunt dezamăgit total de comportamentul românului, ca metonimie, pentru că am mai spus, românii nu mai au cuvânt, nu mai sunt parolişti. Nu mai există prietenie, nu mai există îndatorire faţă de cel de lângă tine, nu mai există înţelegere, nu mai există altruism, dragoste, respect... Degeaba încerc să fiu un romantic întârziat, pentru că până la urmă am senzaţia că nu am ce căuta în acest secol în care totul se reduce la bani, la scandal, la violenţă, la sex, la homosexualitate şi la altele. Bucuria mea a fost că alţi oameni mă apreciază şi chiar am avut câteva piese de succes, mă gândesc la «Grenada», apoi la «Avarul» pe care am readus-o la Teatrul Nottara. Am loc aici, dar la Naţional nu. Am propus acele concerte cu trupa mea, Eugen Cr