Primul tur al prezidenţialelor din Franţa s-a încheiat într-o tentă dulce-amară, exprimată mai întîi pe platourile de televiziune de majoritatea responsabililor politici, dar și de presa de a doua zi, care abundă în formule dintre cele mai sugestive pentru a puncta situaţia delicată care-i privează pe învingători de bucuria deplină a unei victorii garantate.
Primele reproșuri sînt adresate sondajelor care prognosticau un absenteism record, contrazis în realitate de procentajul foarte ridicat de participare la vot, de aproape 80%, semn că interesul francezilor pentru viaţa politică nu a scăzut, cum se credea.
A doua sursă de îngrijorare, structurală de data aceasta, se datorează scorului foarte ridicat obţinut de extrema dreaptă, care atinge 17,9%, conferindu-i rolul de arbitru pentru turul al doilea prin poziţia foarte apropiată de candidaţii principali, François Hollande (28,63%) și Nicolas Sarkozy (27,18%). Acest podium în care Frontul Naţional ocupă locul 3 îngrijorează cercurile democrate și autorităţile europene, care se tem de ideologia acestei formaţiuni politice și de tendinţele sale separatiste.
Acest cadru general, al rezultatelor din primul tur de scrutin, va fi urmat de confruntarea din turul următor, între cei doi candidaţi rămași în competiţie, amîndoi fiind nevoiţi să-și moduleze discursurile în scopul cîștigării simpatiei cît mai multor votanţi. Situaţia cu totul inedită în care se află cei doi concurenţi – atît de aproape unul de altul şi fără siguranţa unor voturi de la candidaţii ieşiţi din cursă – îi obligă la strategii pronunţate, care merită să fie urmărite cu atenţie în următoarele două săptămîni.
Care sînt aspectele cele mai relevante? Mai întîi, este pentru prima dată în istoria alegerilor la acest nivel cînd președintele în funcţie se află pe locul secund, în poziţia de challenge