Leonard Cohen, cel mai senzual preot al melancoliei, a venit sa “oficieze” si la noi, intr-o zi cuminte de duminica. Si a “oficiat” aproape trei ore. Domnul cu voce de aur a venit pe scena in pas alergator, luandu-si prin surprindere publicul. In lumea lui Cohen nu se intarzie - iubirile vin la timp, doar cand e vrba de plecare se lasa cu greu (deh, Ain’t no cure for love) ...A inceput usor, cu The Future, apoi Dance me..., toate inlantuite. Nimic nu a fost intamplator in show-ul seniorului cu doua backing vocals si o trupa exact cat ii trebuie. A valsat cu gratie printre propriile tristeti, glume si intrebari, a ras de propria depresie si de seriozitatea noastra, ne-a promis secretul acestei existente, apoi ne-a spus doar ...”darli da” si “ay ay”.
In muzica lui e ceva ce aminteste de cantecele evreiesti si de country in acelasi timp, un gen pe care doar el, romancier, poet, soldat, calugar si rebel in acelasi timp, putea sa il inventeze.
Dar mai presus de toate se simte ca e parte din el, nu o reteta sau constructie artificiala. Doar e “The man who works for your smile” si “cel care plateste chirie in Tower of Song” ...
In rest, a fost un public aproape perplex, care nu a putut sa reactioneze decat cu liniste, valsand sau aplaudand si cu multe incercari de a ii canta La multi ani. Ce altceva ar fi trebuit facut in fata unui om care isi canta cu religiozitate cantecele si isi recita versurile de parca ar trebui sa cucereasca toate femeile din lume cu ele? Dupa cat de greu s-a indurat sa plece, sigur a inteles ca ne-a atins A thousand kisses deep...
Leonard Cohen, cel mai senzual preot al melancoliei, a venit sa “oficieze” si la noi, intr-o zi cuminte de duminica. Si a “oficiat” aproape trei ore. Domnul cu voce de aur a venit pe scena in pas alergator, luandu-si prin surprindere publicul. In lumea lui Cohen nu se intarzie - iubirile vin