Reverentele nu ne-au adus nimic bun, nici unora, nici altora; elipsele, emfaza patriotarda, puseurile de fraternizare pe fond bahic, romanismul de carte postala n-au fost decit o perdea de fum, menita sa drapeze tot felul de convulsii clientelare, un jemanfisism atent doar la dobinda. N-am privit, desi poate era cazul, secventele din Parlament cind Lupu, pe 1 decembrie, a anuntat cum ca azi e Ziua Mondiala de combatere a HIV-SIDA. Cinism? Conformism? Calcul electoral? Temenea geo-strategica, vezi Doamne? Sechela cripto-culturala? O malefica virtute a inertiei, ca sa spun asa (oximoronul impunindu-se de la sine intr-o realitate ca a noastra)? Cite putin din toate, cel mai probabil. Desi in cazul interimarului ipoteza deficientei culturale nu explica nimic: omul are un doctorat si vorbeste curent franceza, ceea ce inseamna, evident, instructie si, cum sa spun?, un bun simt al adevarului. Launtric,vreau sa spun, categoria aceasta ierarhizeaza fara cusur, fiindca detine codul, are o clara notiune a contextului. Imi amintesc de un fost prim-secretar de comitet raional al PCUS: istoric la baza, cunoscindu-si de minune domeniul si, intre patru ochi, recunoscind, cu zimbet larg, identitatea de limba si chiar cea de neam (in termenii usor emfatici ai epocii). Altfel insa, hélas, conformist desavirsit, capabil sa debiteze cu multa volubilitate poncifele antiromanesti: „talent" care l-a adus in Parlament, la un moment dat. M-am si intrebat, ciocnindu-ma de mai multe asemenea cazuri, daca romanofobia - pe care o tot acuza presa noastra de dreapta (nu zic „democratica", deoarece nu mai inteleg nimic: e uneori mai maniheista decit „Pravda" de pe vremuri) - daca romanofobia nu e cumva un truvai demagogic? Oricum, e greu de crezut ca oameni gen Lupu o incearca sincer, visceral, ca si-au facut din ea o cauza patetica. Isterizati pe bune in acest sens ar fi destul de putini, analizabi