Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Aeroportul groazei: 35 de morţi la Moscova in urma unui atentat cu bomba!

Publicat in Adevarul, luni 24 ianuarie 2011 ·

Cel puţin 35 de oameni au murit şi alţi 130 au fost răniţi în urma unui atac terorist pe Aeroportul Domodedovo din Moscova. Cel puţin 20 dintre răniţi sunt în stare gravă. Poliţia rusă susţine că a identificat capul presupusului autor, un bărbat cu figură de arab în vârstă de 30-35 de ani.

Urmăreşte imagini în direct

VIDEO/FOTO Atacuri teroriste şi explozii produse la Moscova în ultimii 30 de ani

MARILE ATENTATE DIN RUSIA: scurtă cronologie

Fum, oameni ţipând şi alergând fără ţintă, dâre de sânge pe zăpadă de la cei răniţi. Cam acestea sunt imaginile imediat după atentat. Bomba a fost detonată ieri, în jurul orei 15.32, ora României, în zona de sosire a zborurilor internaţionale, de o persoană care se pare că este originară din Caucazul de Nord.

Presa rusă a vehiculat şi ipoteza că ar fi fost vorba de doi atentatori, două femei din Daghestan, însă autorităţile ruse au negat informaţia. Cert este că deflagraţia, care a avut puterea a şapte kilograme de dinamită (TNT), s-a petrecut în zona de livrare a bagajelor, la sosiri internaţionale. Potrivit jurnaliştilor de la agenţia „Interfax", bomba venită, probabil, de la cală pe banda rulantă, a fost detonată din zona unde oamenii aşteptau călătorii sosiţi la Moscova din străinătate.

Mărturii ale coşmarului

Explozia a provocat panică printre pasagerii aflaţi pe aeroport. Un britanic, care sosise cu o aeronavă „British Airways" cu puţin timp înainte de explozie pe aeroportul din Moscova, a povestit postului BBC clipele de coşmar pe care le-a trăit. „Tocmai când ne recuperam bagajele, am auzit o bubuitură puternică", a spus Mark Green. „Zăpada de pe acoperişul terminalului s-a prăbuşit ca şi cum ar fi avut loc o avalanşă", a continuat el. După 30 de secunde de muţenie, oamenii au început să alerge îngroziţi spre ieşire. „Lumea intrase clar în pan

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia l-a pus pe Zelenski pe lista persoanelor căutate

HotNews acum 22 minute
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor date în urmărire, a relatat sâmbătă agenţia de stat rusă TASS, citând baza de date a Ministerul rus de Interne, transmite Reuter

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum o ora
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum o ora
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum 3 ore
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Ce spune Nicușor Dan despre producerea unui cutremur în București. „O să fie rău!”

Gandul acum 2 ore
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că dacă vine un cutremur ”o să fie rău” în Bucureşti deoarece sunt aceleaşi clădiri care au trecut şi prin cutremurul din 1977. El a menţionat că teoretic blocurile noi respectă toate cerinţele, dar practic

Negociatori Hamas au ajuns la Cairo pentru negocieri privind un armistiţiu în Gaza

News.ro acum o ora
Negociatori Hamas au ajuns sâmbătă la Cairo pentru intensificarea discuţiilor privind un posibil armistiţiu în Gaza, care ar prevedea întoarcerea în Israel a unor ostatici, a declarat un oficial Hamas. Directorul CIA este deja prezent pentru diploma

Unirea Slobozia este matematic campioană în Liga 2

News.ro acum 33 minute
În urma meciului de sâmbătă dintre Unirea Slobozia şi Corvinul Hunedoara, scor 1-0 în favoarea Unirii, formaţia pregătită de Adrian Mihalcea a cucerit matematic titlul de campioană în Liga 2 Casa Pariurilor, cu două etape înainte de finalul sezonulu

Zeci de migranţi au trecut Canalul Mânecii spre Anglia, în ciuda ameninţării cu expulzarea în Rwanda

Mediafax acum o ora
Zeci de migranţi aflaţi în două bărci pneumatice au ajuns sâmbătă pe coasta sudică a Angliei, într-o traversare a Canalului Mânecii, dinspre Franţa. O navă franceză a urmărit ambarcaţiunile până când acestea au ajuns în apele engleze.

Rusia, o amenințare existențială pentru Europa: Se confruntă cu două războaie

Wall-Street.ro acum 3 ore
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, a apreciat că Rusia reprezintă o "ameninţare existenţială" pentru Europa deoarece, dacă va avea succes, preşedintele rus Vladimir Putin nu se va opri în Ucraina, informe

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 3 ore
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Vremea

București
acum

21°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

22°
sâm.

11°/22°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

17°
sâm.

13°/17°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

13°/24°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°