De 12 ani, cele mai spectaculoase creaţii sunt scoase la licitaţie, în cadrul Festivalului Brazilor, în vederea strângerii de fonduri pentru copiii aflaţi în situaţii vulnerabile.
Astfel în 6 decembrie, se va licita cea mai bogată galerie de brazi de până acum. Este vorba de 27 de creaţii care poartă semnătura unor renumiţi designeri şi artişti români.
Bradul clasic de Crăciun, cu globuri strălucitoare, mici sau mari, rotunde sau lunguieţe, aproape că a devenit o amintire. Locul lui a fost luat de diverse alte obiecte, printre care veioze, bijuterii, tablouri realizate din tot felul de materiale.
Ceea ce a rămas însă neschimbată este forma triunghiulară a bradului, respectată, şi în acest an, de designerii care îşi scot la licitaţie creaţiile, în cadrul Festivalului Brazilor de Crăciun. Fiecare brăduţ poartă cu sine o poveste, un mesaj care va încerca să mişte cât mai multe suflete în cadrul licitaţiei din seara de gală. Toţi banii care se vor strânge în urma licitaţiei vor ajunge, prin intermediul "Salvaţi Copiii", la micuţii care nu au posibilitatea să meargă la şcoală.
Până acum s-au strâns aproape 3 milioane de euro
Programul de reintegrare socială şi şcolară a copiilor aflaţi în situaţii vulnerabile a început în anul 2001, cu sprijinul sectorului privat (strângerea de fonduri organizată prin Festivalul Brazilor de Crăciun) din România. Peste 16.000 de copii au beneficiat de integrare în sistemul educativ (A doua şansă) şi de suport educaţional, social şi juridic pentru a nu abandona şcoala (Şcoală după şcoală).
Ediţia de anul acesta a Festivalului Brazilor de Crăciun îşi propune colectarea de fonduri pentru cei 2.500 de copii deja cuprinşi în programele educaţionale "Salvaţi Copiii". În total, în primele 11 ediţii ale Festivalului Brazilor de Crăciun s-au strâns 2.