Starea actuală a sistemului de sănătate nu face altceva decât să demonstreze, din nou, că valoarea banilor, când este vorba despre fonduri publice, este dată într-o proporţie covârşitoare de felul în care sunt cheltuiţi.
Din 2001 până în 2010 banii alocaţi Sănătăţii, prin CNAS, au crescut de 4,7 ori. Serviciul medical nu pare a fi însă de aproape cinci ori mai bun. Nici medicii nu sunt de cinci ori mai buni, nici aparatele de cinci ori mai performante, nici accesul populaţiei la acest drept nu este de cinci ori mai facil. Unde sunt banii?
Un răspuns l-a oferit chiar preşedintele CNAS, care a estimat recent că fraudele din sistem se ridică la circa 400 de milioane de euro pe an, adică 15-20% din bugetul total. Dânsul nu a precizat însă, concret, şi ce măsuri a luat sau va lua în acest sens. Când se sifonează până la o cincime dintr-un buget public trebuie aduse cătuşele şi trebuie să cadă capete. Cineva trebuie să răspundă. Când mai mult de jumătate din deficitul sistemului, estimat la 750 de milioane de euro, ar putea fi acoperit, pur şi simplu, prin respectarea legii, cineva trebuie trimis la puşcărie. Cel care a furat trebuie să fie acuzat, judecat şi pedepsit. Nu pentru că astfel se pot obţine voturi, nu ca o răzbunare politică şi nici pentru a înlocui actualele căpuşe cu altele, ci pentru că asta este legea.
Banii de la CNAS nu sunt alocaţi din mila sau din bunăvoinţa nimănui. Ei sunt banii strânşi de la contribuabili, atâţia câţi sunt, prin asigurările de sănătate. Ei sunt banii plătiţi de români pentru acest serviciu public. Nu sunt o subvenţie, nu sunt un ajutor de stat, un ajutor social sau o pomană electorală. Ei reprezintă plata directă, stabilită, prin lege, ca procent din venituri, pentru serviciul medical.
Politicienii sunt însă mai procupaţi de cine conduce acum (nu ca persoană, ci ca partid), nu de cum a fost şi este condus CNA
