Tatăl său a visat pentru el un viitor de inginer, însă antrenorul Gheorghe Tadici a ales să „construiască” performanţa sportivă.

Se consideră ardelean get-beget, chiar dacă s-a născut la Piatra Neamţ. „Tatăl meu muncea la hidrocentrala de la Bicaz, iar pe mama, sălăjeancă, au apucat-o durerile facerii acolo”, povesteşte antrenorul.

Pentru că tatăl lui era constructor, în copilărie Gheorghe Tadici a schimbat multe localităţi‚ şantiere, şcoli şi mulţi colegi. „A fost o viaţă dificilă, dintr-un anumit punct de vedere, pentru că viaţa de şantier nu e uşoară. Dar are şi frumuseţea ei, atunci când urmăreşti construcţia din faza incipientă şi vezi în final rezultatul”, apreciază antrenorul zălăuan. Munca fizică de pe şantier l-a călit şi spune că după aceea în viaţă lucrurile i-au părut mai uşoare.

Performanţa, cărămidă peste cărămidă

Când a venit timpul să-şi aleagă o profesie, Gheorghe Tadici şi-a păcălit tatăl că dă admitere la Politehnică, aşa cum şi-ar fi dorit acesta, dar s-a dus la facultatea de sport şi s-a specializat în handbal. În 1976 a venit să pună bazele performanţei la nivelul echipelor de junioare, tineret şi senioare din Zalău. „Am fost tenace dintotdeauna şi luptător, moştenire de la tatăl meu, care era foarte ambiţios şi-i plăcea să fie cel mai bun. Am pornit de jos, de la nivelul copiilor, şi mi-am construit singur bazele performanţei”, descrie antrenorul emerit reţeta succesului.

Palmaresul său include trei titluri de campioană naţională, şapte de vicecampioană şi alte prezenţe pe podium, o cupă a României, o cupă europeană (în 1996) şi cinci prezenţe în semifinale de cupă europeană - cu echipa locală.

Apogeul carierei sale, apreciază Tadici, a fost în ciclul olimpic încheiat în 2008. „Pentru prima dată după 27 de ani, România a luat o medalie de argint la Campionatul Mondial în 2005 şi un loc patru în 2007. Şi