Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O tânără din Iași cântărește cât un copil de 7 ani și vrea să mai slăbească. Medicii: ”Se poate ajunge chiar la deces, în urma înfometării"

Publicat in Adevarul, miercuri 14 noiembrie 2012 ·

Câteodată obsedia pentru a fi cât mai frumoasă și suplă te poate duce la extreme. O ieșeancă în vârstă de 15 ani a fost internată la Spitalul "Sf. Maria", unde a fost diagnosticată cu anorexie severă.

Medicii n-o pot convinge nicicum pe tânăra din Roman, care cântărește doar 37 de kilograme, să mănânce. Potrivit presei locale, tânăra s-a înfometat în repetate rânduri ca să ajungă la această greutate "ideală" și consideră că trebuie să mai slăbească.

„Pacienta are un comportament ciudat. Suferă de anorexie mentală. Nu vrea sa mănânce, orice i-am spune. Când o întreb de ce nu se hrănește, spune că nu e adevărat și ca ea manancă", a declarat prof.dr. Marin Burlea, managerul unității medicale, pentru Ziarul de Iași.

Privarea de o alimentație sănătoase a dus la deshidratare, iar tânăra a fost diagnosticată cu numeroase afecțiuni ale esofagului și ale intestinului. Adolescenta urmează să fie supusă unui examen psihologic, în urma căruia i se vor explica riscurile pe care le poate avea lipsa hranei.

„I-a intrat în cap că trebuie sa slabească și refuză orice fel de mâncare. Situația este foarte gravă, având în vedere că abia poate sta în picioare de slabă ce e. Este o fire foarte sensibilă, căreia abia îi poți spune ceva fără să se simta jignită. Mănâncă precum vrabia, ciugulește mai exact. Dacă nu ar fi făcut nici măcar atât, probabil că acum nu ar mai fi supraviețuit", a declarat managerul spitalului, Marian Burlea.

Acesta are și o explicație pentru comportamentul bizar al tinerei. ”Ea are un model estetic la care visează. Vrea să aibă o talie perfectă, deși este foarte slabă. Se vede însă grasă atunci când se uită în oglindă. Este clar că are nevoie de ședințe psihologice pentru a scapa de acest complex (...) Ea tot spune că vrea să se inscrie în modelul estetic pe care și l-a creat în propria minte. O astfel de gândire poate avea impact mult

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 2 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum o ora
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum 55 minute
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Situație de urgență la Slănic. Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale populației

Press Alert acum 5 ore
Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale locuitorilor din orașul Slănic. Este vorba despre locuitorii care se află în zona din apropierea craterului apărut în oraș. Autoritățile vor emite avertisment RO Alert. Măsura privind evacuarea a

Rămăşiţele lui Diego Maradona ar putea ajunge într-un mausoleu la Buenos Aires

News.ro acum 3 ore
Copiii legendei fotbalului argentinian Diego Maradona au cerut instanţei să mute rămăşiţele tatălui lor dintr-un cimitir privat într-un mausoleu din capitala Argentinei, a declarat miercuri o sursă judiciară. Diego Maradona a fost înmormântat, în an

O hală de depozitare din Mogoşoaia arde. Pompierii intervin cu mai multe autospeciale

Mediafax acum 2 ore
Pompierii intervin, joi seara, pentru stingerea unui incendiu la o hală de depozitare, pe strada Poieni din localitatea Mogoşoaia. Incendiul se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ 200 de metri pătraţi, fără pericol de extindere. Până în momentul

Scholz şi Macron vor avea în această seară o cină secretă, înainte de vizita liderului chinez Xi Jinping în Franța și după noile declarații ale liderului francez despre trupele NATO în Ucraina - Politico

HotNews acum 4 ore
Cancelarul german Olaf Scholz se va întâlni joi seară la Paris cu preşedintele francez Emmanuel Macron, în cadrul unui dineu la care vor discuta despre politica Uniunii Europene şi a Chinei, relatează POLITICO, citat de News.ro. Emmanuel Macron disc

Alimentele care se dau de POMANĂ în prima zi de Paște, pentru sufletul celor adormiți

Gandul acum 29 minute
În prima zi de Paște, după slujba de Înviere, credincioșii împart alimente pentru sufletele celor dispăruți dintre noi. Se spune că porțile Raiului rămân deschise timp de șapte zile, motiv pentru care se scot ușile altarului și rămân așa în toate zi

Unul dintre cei mai mari angajatori din România închide o fabrică de componente auto

Mediafax acum 2 ore
Circa 200 de angajaţi din cadrul fabricii Leoni din Luduş au protestat joi, 2 mai 2024, în urma deciziei de a închide punctul de lucru. De partea cealaltă, compania dă vina pe cererea scăzută din piaţă, determinată de reducerea subvenţiilor pentru m

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/18°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

19°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

16°
joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/21°
Timisoara
acum

17°
joi

12°/21°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°