Există posibilitatea de a accepta PNL într-o formulă complexă de centru-dreapta, dar acest lucru se va putea petrece abia în viitor fiindcă acum PNL este “prizonierul unui proiect personal al domnului Antonescu”, a declarat, sâmbătă, preşedintele Partidului Forţa Civică (FC), Mihai Răzvan Ungureanu.
Întrebat, într-o conferinţă de presă la Beclean, cât de adevărată este afirmaţia că, în prezent, "se negociază cu unii lideri PNL", MRU a răspuns că "are dialog cu PNL" şi că "undeva, în viitor, există posibilitatea de a accepta PNL într-o formulă complexă de centru-dreapta", notează Mediafax. El a menţionat că, în prezent, nici partidele de centru-dreapta nu au ajuns la negocieri, cu atât mai puţin cu alţii.
"Noi nu am ajuns la negociere cu partidele de centru-dreapta. Deocamdată, vorbim de declaraţii interesante, dar mai e până să ajungem la negociere", a arătat liderul FC. El a mărturisit că este unul dintre cei 19 milioane de locuitori ai României care "se simte dator să-i creeze mici inconveniente domnului Antonescu".
MRU a insistat că singurul viitor al dreptei este “un mare partid centru-dreapta”, care să fie "suficient de flexibil şi de modern pentru a adăposti toate orientările doctrinare".
Există posibilitatea de a accepta PNL într-o formulă complexă de centru-dreapta, dar acest lucru se va putea petrece abia în viitor fiindcă acum PNL este “prizonierul unui proiect personal al domnului Antonescu”, a declarat, sâmbătă, preşedintele Partidului Forţa Civică (FC), Mihai Răzvan Ungureanu.
Întrebat, într-o conferinţă de presă la Beclean, cât de adevărată este afirmaţia că, în prezent, "se negociază cu unii lideri PNL", MRU a răspuns că "are dialog cu PNL" şi că "undeva, în viitor, există posibilitatea de a accepta PNL într-o formulă complexă de centru-dreapta", notează Mediafax. El a menţionat că, în prezent, nici partidele d