In cel mai recent film al sau, Spike Lee se deplaseaza in timp si spatiu, adica in Italia celui de-al doilea razboi mondial unde patru soldati americani de culoare se pierd in spatele liniilor inamice, in timp ce aproape 500 de civili italieni sunt ucisi de trupele germane. Inspirat din romanul lui James McBride, la randul lui inspirat din evenimente reale, "Miracolul de la Sf. Anna" e infuzat de multa mistica. De fapt, e infuzat de multe lucruri, ma rog, cat a intrat in 160 de minute.
Spike Lee a fost entuziasmat de romanul pentru care James McBride nu doar ca a citit vreo 20 de carti si s-a intalnit cu supravietuitori americani si italieni, dar s-a si mutat pentru o perioada in Italia. A fost atat de entuziasmat incat l-a cooptat pe James McBride la transformarea cartii in scenariu.
Poate din aceasta cauza povestea e incarcata nu doar de amanunte nesemnificative, dar si de lungimi si subploturi care depasesc bioritmul.
Optiunea pentru coperte - de deschidere si de final - care inchid un mare flashback (la fel ca in "Salvati soldatul Ryan", la care filmul te trimite de mai multe ori), n-ar fi pana la urma derutanta pentru spectator, dar folosirea unui lung flashback in interiorul acestui flashback te poate face sa te ratacesti putin.
Lucru pe care trebuie sa-l iertam pentru ca in economia povestii acest flashback nu putea fi plasat altundeva, dar si deoarece contine cel mai impresionant moment al filmului, cel al masacrului de la Sant'Anna di Stazzema, cand nazistii au executat aproape 500 de femei, batrani si copii.
In film, masacrul are loc pentru ca un partizan italian tradeaza. Acesta a fost motivul pentru care partizanii italieni care mai sunt azi in viata au protestat la premiera filmului impotriva faptului ca realizatorii nu a respectat adevarul istoric. Si Spike Lee, si James McBride s-au aparat afir
