Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bucureşti: Exclusiv - Familiile bebeluşilor îşi caută dreptatea în justiţie

Publicat in Adevarul, marți 24 august 2010 ·

Două familii care şi-au pierdut copiii în incendiul de la Giuleşti se întâlnesc în seara aceasta cu avocatul pentru a stabili etapele acţionării în justiţie. Părinţii cred că asistenta nu va fi pedepsită pe măsură pentru fapta ei dar spun că nu le rămîâne altceva de făcut, acum după ce şi-au dus copii la groapă, decât să lupte cu sistemul.

Pornind de la ultimele scandaluri din România, Eugen Chelemen se întreabă:"Să fie săltat şi Băsescu?"

Oprescu: "Doar trei spitale din 21 au sisteme antiincendiu şi alea nu funcţionează"

Copii au ars la 200 de grade Celsius

Cele două cupluri şi-au pierdut fetiţele în ziua fatidică şi acum , după ce şi-au înmormîntat bebeluşii spun că singura lor alinare va fi faptul că vinovaţii vor plăti. “Astăzi vom merge la Poliţie să dăm declaraţii şi apoi ne întîlnim cu avocata. Dacă nu facem ceva cei din sistem vor avea impresia că nu li se poate întâmpla nimic şi vor fi în continuare la fel de indiferenţi şi neglijenţi”, a declarat pentru Adevărul de Seară, Ylmaz Alriz.

"Nu cred că va fi cineva pedepsit"

Stelian Păuna şi Mădălina Arcudean sunt hotărâţi să înceapă şi ei în seara aceasta lupta împotriva sistemului. “Poate dacă ne adunăm toţi vom fi mai puternici. Eu nu prea cred că cineva va fi cu adevărat pedepsit dar nici nu putem sta cu mîinile în sân”, a spus Stelian. Avocata celor două cupluri, Beatrice Comăniceanu, cea care a lucrat în trecutul apropiat la cazuri asemănătoare, cum ar fi cel al copilului ars după ce a fost uitat de o asistentă în incubator, spune că familiile au şanse mari să câştige un eventual proces. “În seara aceasta vom stabili detaliile acestui caz, ne întâlnim pentru prima oară”, a spus avocata.

Şi familia Bostan, al cărei băieţel se în starea cea mai gravă dintre cei şase bebeluşi rămaşi în viaţă, vor să dea în judecată Maternitatea Giuleşti

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 2 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 2 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 5 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 4 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 6 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 9 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 4 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 3 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum o ora
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Vremea

București
acum

12°
dum.

11°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/24°
Iasi
acum

12°
dum.

9°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
mie.

10°/15°
Constanta
acum

dum.

9°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/15°
Timisoara
acum

15°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°