Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dan Diaconescu ia în calcul o alianță cu USL

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 21 martie 2012 ·

Dacă va ajunge să fie \"arbitru\" în ecuaţia de putere, liderul PP-DD Dan Diaconescu susţine că, în primă instanţă, că va alege \"răul cel mai mic, USL\". Diaconescu afirmă că el e interesat să-l suspende pe Traian Băsescu şi să se ajungă la alegeri prezidenţiale pe care să le şi câştige. Ulterior, ca un al doilea pas, Diaconescu îşi propune să se lepede de Victor Ponta şi de Crin Antonescu pentru a guverna singur cu ajutorul minoritţilor naţionale şi al migratorilor din Parlament. Sursa: RĂZVAN VĂLCĂNEANŢU

"Dacă voi fi în situaţia de a fi arbitru, voi alege, cum se zice, răul cel mai mic: USL-ul. Adică voi ajuta USL-ul să ajungă la putere pentru că pe mine mă interesează să-l suspendăm pe Traian Băsescu", a spus marţi seară, realizatorul TV la B1.

Întrebat dacă se referă acel USL în care "încă mai e Năstase, care i-a închis televiziunea, Diaconsecu a parat punctând că nu se poate alia nici ca să-l lase pe Traian Băsescu la putere.

“Pe mine mă interesează să avem alegeri prezidenţiale, dacă se poate, în acest an. Dacă nu, măcar în martie 2013. Asta îmi cer mie oamenii – noi te vedem pe tine preşedinte, scapă-ne de Băsescu. Eu trebuie să îi ajut", a explicat el.

Totuşi, Dan Diaconescu admite că ar fi o alianţă de conjunctură de care s-ar scutura la momentul potrivit pentru a guverna “singur" cu ajutorul minorităţilor şi migratorilor politici.

"Şi pe urmă, sigur, o să-i scap (pe oameni, n.r.) şi de Ponta şi de Crin Antonescu. Asta va fi etapa a doua. Vreau să precizez ceva: nu vreau să ajung în această situaţie. Eu sper că dacă voi avea în jur de 30 de procente, voi putea guverna singur. Sigur, alături de mine vor fi, ca de obicei, minorităţile. Şi mă voi folosi de migraţia parlamentară. Partidul care se va clasa pe locul întâi, după cum ştiţi, va atrage ca un magnet foarte mulţi trădători din alte partide. Şi atu

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CE Canotaj: Medalie de bronz pentru România la proba de 8+1 masculin

HotNews acum o ora
​Echipajul de 8+1 masculin al României, alcătuit din Mihăiţă Ţigănescu, Ciprian Tudosă, Constantin Adam, Mugurel Vasile Semciuc, Florin Arteni, Sergiu Bejan, Ştefan Berariu, Florin Lehaci şi Adrian Munteanu a obținut medaliile de bronz la Campionate

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 6 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

Canotaj: Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc, campioane europene la dublu vâsle feminin, categorie uşoară

News.ro acum 2 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au câştigat, sâmbătă, medalia de aur în proba de dublu vâsle feminin, categorie uşoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged. Cele două românce au încheiat proba cu timpul 07:29.63. Pe locul doi s-

Sorana Cîrstea, învinsă de Iga Swiatek cu 6-1, 6-1, în turul trei la Madrid

News.ro acum 4 ore
Sorana Cîrstea, numărul 30 mondial şi favorită 27, a fost învinsă, sâmbătă, de liderul mondial Iga Swiatek, în turul trei la Madrid. Cîrstea a fost învinsă, scor 6-1, 6-1, după o oră şi 17 minute. Prin prezenţa în turul trei, Sorana Cîrstea şi-a asi

Hamasul „studiază” o contrapropunere israeliană de armistiţiu în războiul din Fâşia Gaza

Ziare.com acum o ora
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă sâmbătă, 27 aprilie, că ”studiază” o contrapropunere israeliană în vederea unui armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza şi unei eliberări a ostaticilor, o nouă evoluţie în negocieri aflate într-un punct mor

VIDEO: Liderul bandei de motociclişti MC Comanches a fost arestat în Spania într-o operațiune Europol la care au participat polițiști români

HotNews acum 2 ore
Liderul bandei de motociclişti MC Comanches, care este acuzat în România de tentativă de omor, a fost arestat în Spania. El a fost capturat în urma unei operațiuni sub egida Europol la care au luat parte agenți ai Poliţiei Naţionale iberice, într-o

Ciolacu îl susţine pe Mugur Isărescu pentru un nou mandat la şefia BNR: România are nevoie de stabilitate monetară

HotNews acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat sâmbătă că îl susţine pe Mugur Isărescu, 74 de ani, aflat de peste trei decenii la cârma Băncii Naționale, pentru un nou mandat deoarece „România are nevoie de stabilitate monetară”. Marcel Ciolacu și Mugur Isăres

Premierul Ciolacu: Avem cea mai mare evaziune din Europa şi avem cele mai mici taxe. Înţeleg, când ai cele mai mici taxe, măcar pe alea să le plătim. Noi avem şi taxe mici şi avem şi evaziune mare. Ceva nu funcţionează

News.ro acum 5 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că România are cea mai mare evaziune din Europa, dar şi cele mai mici taxe şi a adăugat că, dacă avem cele mai mici taxe, măcar pe acelea să le plătim. El consideră că în această situaţie ceva nu funcţionează. Marc

GSP. Laurențiu Reghecampf, urmărit penal pentru violență domestică, în urma scandalului cu Anamaria Prodan. Ce pedeapsă riscă tehnicianul

HotNews acum 40 minute
Laurențiu Reghecampf (48 de ani) are probleme pe toate planurile. Rămas liber de contract după despărțirea de Al Tai (Saudi Pro League) de pe 15 aprilie, antrenorul a primit o lovitură și în viața personală. Este urmărit penal pentru violență în fam

Nicolae Ciucă, despre Iulian Dumitrescu: Nu există în acest moment aprobarea PNL pentru această candidatură

Mediafax acum 5 ore
Preşedintele PNL Nicolae Ciucă a fost întrebat sâmbătă de jurnalişti dacă Iulian Dumitrescu rămâne candidatul PNL pentru CJ Prahova. „La nivelul PNL am luat decizia ca fiecare candidat la primăriile municipiilor de judeţ şi la nivelul Consiliilor ju

Vremea

București
acum

20°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

20°
sâm.

7°/20°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
Constanta
acum

16°
sâm.

11°/16°
dum.

12°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
sâm.

7°/19°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

20°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°