Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sute de persoane l-au condus pe ultimul drum pe Alexandru Pesamosca

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 3 septembrie 2011 · ·

Câteva sute de persoane s-au adunat, încă de la ora 11.00, în curtea Spitalului Marie Curie, din București, unde are loc slujba de înmormântare a marelui profesor Alexandru Pesamosca. Sursa: Răzvan VălcăneanțuSursa: Răzvan VălcăneanțuSursa: Răzvan VălcăneanțuSursa: Răzvan VălcăneanțuSursa: Ionuț Fantaziu

1 /.

UPDATE 13.30. Alexandru Pesamosca a fost înmormântat, cu onoruri militare.

UPDATE 13.15. Trupul neînsuflețit al medicului Pesamosca este condus spre locul de veci, de lângă capela spitalului, în aplauzele celor prezenți la înmormântare.

UPDATE 13.00. Invitat să rostească un discurs la catafalcul „doctorului copiilor”, profesorul chirurg Gheorghe Brunei, coleg cu Pesamosca, nu și-a putut stăpâni lacrimile și cu greu a reușit țină discursul până la final.

Lăcrimând, Sorin Oprescu și-a exprimat, în fața celor prezenți, respectul față de profesorul Pesamosca, "care a intrat în rândul patriarhilor medicinei românești" și a subliniat personalitatea deosebită a celui decedat.

UPDATE 12.20. Un sobor de preoți oficiază slujba religioasă în curtea spitalului. La ceremonie participă și Prințesa Lia și primarul Capitalei, Sorin Oprescu.

UPDATE 12.00. Oamenii din curtea biseicii vorbesc despre minunile pe care le-a facut "Tata Pesi". În aplauzele mulțimii, trupul neînsufleţit a fost scos din biserică. Medicul va fi înmormântat cu onoruri militare.

UPDATE 11.30. A început slujba religioasă, iar în jur de 200 de persoane au umplut curtea spitalului. Cei care au venit să-l conducă pe ultimul drum pe marele profesor fac parte din toate categoriile sociale și sunt atât tineri, cât și persoane în vârstă.

Atât în jurul bisericii, cât și pe gardurile spitalului pot fi văzute zeci de coroane de flori. Pe bulevardul din fața spitalului, un echipaj de la Poliția Rutieră, împreună cu jandarmi, supraveghează circulația.

Rudele

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum 31 minute
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul Gloria Buzău – Unirea Slobozia, marți, 7 mai 2024, de la ora 19.00

Cancan acum 34 minute
Ilie Dobre va comenta meciul de fotbal Gloria Buzău – Unirea Slobozia, marți, 7 mai 2024, de la ora 19.00. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale acestora. Ilie Dobre, em

Cod galben de inundații pe râuri din șase județe. Zonele vizate de avertizarea meteorologilor

Ziare.com acum 2 ore
INHGA a emis, luni, 6 mai, atenţionări Cod galben de inundaţii, valabile în orele următoare, pe râuri din judeţele judeţele Buzău, Vrancea, Neamţ, Bacău, Covasna şi Suceava. Potrivit hidrologilor, până la ora 20:00, ca urmare a precipitaţiilor înreg

Grenadă de mână defensivă, găsită într-o pădure din localitatea Lozna, în Botoșani

G4Media acum 22 minute
O grenadă de mână defensivă a fost găsită, luni, într-o pădure din localitatea Lozna, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Botoşani, transmite Agerpres. Potrivit sursei citate, muniţia a fost găsită de un bărbat

UPDATE - Coloane de maşini de kilometri pe principalele străzi din Ruse care duc spre graniţă / Sute de români se întorc acasă după vacanţa de Paşte / Aglomeraţie şi pe DN 5 - FOTO

News.ro acum 47 minute
Coloane de autovehicule care se întind pe câţiva kilometri s-au format pe principalele arterele rutiere din oraşul bulgăresc Ruse, situat la graniţa cu România. Sute de maşini înmatriculate în România se întorc în ţară, după ce turiştii români şi-au

ANM - Vremea se va răci în majoritatea regiunilor din România, în zilele care urmează, însă temperaturile vor urca la 28 de grade, după 15 mai

News.ro acum 4 ore
Meteorologii anunţă că vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării în următoarele zile. Cu toate acestea, de la mijlocul săptămânii viitoare, maximele termice vor atinge 28 de grade Celsius, conform prognozei pentru în intervalul 6 - 19 mai. P

Trump face încă un pas către arest după ce a recidivat atacând martorii şi juraţii în procesul penal

HotNews acum o ora
Judecătorul care conduce procesul penal în care Donald Trump este acuzat că a plătit o starletă porno pentru ca aceasta să ascundă o relaţie intimă pe care ar fi avut-o cu ea l-a ameninţat luni din nou pe fostul preşedinte republican cu plasarea în

BANC | Bulă face cinste, în a doua zi de Paște

Gandul acum 2 ore
Citește bancul zilei și află ce a făcut Bulă, în a doua zi de Paște, după ce a intrat într-un bar și de ce era fericit. – De băut la toată lumea. Fac cinste! Mi s-a născut un fiu! – Ce greutate? – 4 kg! – Lungime? – 53 cm! – Cum se simte soţia? – Ea

Nicio surpriză: CFR Călători prognozează pierderi de peste 1 mld. de lei în acest an, în creştere cu 464% faţă de 2023

Ziarul Financiar acum 2 ore
Operatorul de stat de transport feroviar de călători estimează pentru anul 2024 pierderi de 1,026 miliarde de lei, cu 464% mai mari decât cele raportate la 31 decembrie 2023, acestea fiind determinate în principal de scăderea cu aproape 30% a compen

Reprezentanții UE nu au ce căuta la ceremonia de reînvestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, susține șeful diplomației europene Josep Borrell

Ziare.com acum o ora
Reprezentanții UE nu ar trebui să fie la ceremonia de reînvestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, care se va desfăşura marţi, 7 mai, la Moscova, iar cel care se opune este șeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a declarat luni, 6 mai, un pur

Vremea

București
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

12°/19°
Iasi
acum

24°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

10°/17°
joi

10°/19°
Constanta
acum

16°
lun.

10°/16°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

11°/25°
mar.

12°/21°
mie.

11°/16°
joi

12°/15°
Timisoara
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/24°
mie.

13°/20°
joi

11°/19°