Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Deputatul Octavian Bot , rămâne în PNL. Cornel Popa a demisionat din funcţia de vice-preşedinte al PNL

Publicat in Adevarul, marți 22 ianuarie 2013 ·

Orădeanul Octavia Bot a scăpat de excluderea din PNL. Biroul Politic Politic al PNL a decis să renunţe la propunerea de excludere din partid a deputatului, decizie care a adus demisia din funcţia de vicepreşedinte al PNL a preşedintelui Consiliului Judeţean Bihor, Cornel Popa.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, cel care l-a şi susţinut pe Bot atât în accederea în partid cât şi pentru un nou mandat de parlamentar, a anunţat că, la capitolul sancţiuni, unde liberalii au avut de votat excluderea lui Bot şi a primarului din Baia Mare, Cătălin Cherecheş, a fost votată doar excluderea celui din urmă.

" În cazul domnului deputat Bot astăzi (luni - n.r.) la Consiliul Naţional, organizaţia Sectorului II ne-a sesizat că şi-a sancţionat deja propriul membru. Domnul deputat fiind membru la organizaţia sectorului II din Bucureşti, a fost sancţionat cu avertisment şi ca urmare Consiliul Naţional a decis să retragă propunerea către Delegaţia Permanentă", a declarat Crin Antonescu.

În aceeaşi zi, Cornel Popa, cel care a cerut Biroului Politic Central al PNL excluderea lui Bot pe motiv că şi-a denigrat colegii din Bihor, a renunţat la funcţia de vicepreşedinte al PNL la nivel central.

"Din păcate, domnul preşedinte al organizaţiei Bihor, domnul Cornel Popa, vicepreşedinte al partidului până astăzi, a demisionat din acestă calitate, de vicepreşedinte al Partidului Naţional Liberal, nemulţumit de faptul că nu a mai fost menţinută cererea de excludere a domnului deputat Octavian Bot. Regret acest lucru.

Cornel Popa este un om a cărui activitate în Partidul Naţional Liberal, în fruntea Consiliului Judeţean Bihor, o apreciez în cel mai înalt grad. Din păcate, asta a fost decizia domniei sale", mai a declaratAntonescu.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 11 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 9 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 13 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 6 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 7 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 6 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 8 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 7 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 12 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Vremea

București
acum

13°
lun.

13°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

10°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

lun.

9°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

11°
lun.

11°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°