Voi spune: moartea e o afacere grozav de murdara, de care se ocupa, in detrimentul mortilor, cei vii si imaginativi. Michael Jackson e victima acestora. Oricind ar veni (si oricui), moartea (ii) este o nedreptate. Asa gindesc si in cazul lui Michael Jackson. Mai ales, in cazul lui. Intrebat odata de cineva - un reporter curios - cum si unde ar vrea sa fie inmormintat, Michael a raspuns candid: "Mi-ar placea sa nu mor niciodata". Din pacate, a murit, repetind deznadajduit pentru un vis imposibil: turneul de 50 de concerte. Ceea ce a urmat nu mai tine citusi de putin de vrerea lui. Cel ce a murit e singur, la voia tuturor si complet lipsit de aparare. Ceea ce a urmat tine de o manoasa industrie funerara. Defunctul intra, din pacate, pe miinile hulpave ale gazetarilor, fanilor si familiei. El nu mai este un om fara suflare. E un subiect / obiect de birfa, de elogiu nemasurat, de investigatii amanuntite, de disectii, de batjocura. Primul la prohod s-a nimerit, fireste, tabloidul "The Sun", specializat, se stie, in dezvaluiri socante (si numai vag adevarate). In propozitii medicale, lipsite de discretia omului de rind, "The Sun" a reprodus in extenso un asa-zis "raport de autopsie". Subiectul nu mai avea aproape deloc par pe cap. Ceea ce vedeam noi, de obicei, era o simpla peruca. Subiectul era anorexic: doar 50 de kilograme la 1 metru 78. In stomac, urme de medicamente amestecate (antidepresive si anxiolitice). Pe miini, intepaturi de seringa (de la energizante). Pielea pergamentoasa. Cinci coaste rupte. Etc. Dar calvarul "subiectului" nostru nu s-a oprit aici. Dupa autopsia cu pricina (se spune ca a mai fost una), el a revenit (gata disecat si cusut la loc) in sinul familiei iubitoare. Pentru familiile obisnuite, mortul e un obiect stinjenitor. El trebuie indepartat cit mai degraba din spatiul vietii clocotitoare. E transportat in tintirim si expus, pentru luare aminte,