"Gooooool, gol, gol, gol, gol Nicolae Negrilă!", aşa a sunat vocea regretatului Sebastian Domozină la returul partidei dintre Universitatea Craiova şi FC Kaiserslautern, din 15 martie 1983, când fundaşul dreapta al oltenilor, Nicolae Negrilă, califica în minutul 82, în premieră, o echipă românească în semifinalele Cupei UEFA. La 29 de ani distanţă, timpul n-a fost prea darnic cu cel care a strâns 28 de meciuri sub tricolor şi 377 de partide în prima divizie de-a lungul a 17 sezoane, din care 15 ani petrecuţi fără întrerupere sub culorile Universităţii. Cetăţean de onoare al Craiovei şi maestru emerit al sportului, "Negoro" trăieşte dintr-o leafă de controlor prestări servicii – recuperator debite la Regia de Termoficare municipală, după ce în urmă cu doi ani a traversat o mare cumpănă.
● Jurnalul Naţional: Ce amintiri vă evocă momentul "Kaiserslautern"?
Nicolae Negrilă: Evident, golul cu nemţii este cea mai mare realizare pe care am avut-o în cariera de pe plan sportiv. Acasă am avut familia, copiii, pe Alexandru şi Cristina, care acum sunt realizaţi, la casele lor, dar când mă gândesc la mine ca jucător primul lucru de care îmi amintesc este reuşita care a dus Craiova în semifinalele cu Benfica. Am jucat şi la naţională într-o perioadă când erau mult mai puţine meciuri decât acum, am strâns 28 de partide, dar tot golul cu Kaiserslautern este cel mai important moment al carierei.
● Din păcate, există ceva şi la polul opus...
Boala. Am trecut prin ceva îngrozitor acum doi ani, mai ales că a venit total neaşteptat. Un bun prieten de-al meu şi-a deschis un bar, am băut, am mâncat, iar după câteva ore am simţit o durere la pulpa piciorului stâng. Nu i-am dat importanţă, am continuat să petrec. A doua azi am ajuns la muncă, am urcat pe scări şi m-am trezit că nu mai puteam să respir. Am fost dus la Spitalul de Urgenţă şi mi
