Alexandru Dobrescu Nu-mi ma dau in vant dupa lansari de carte si vernisaje.
Intai pentru ca cei veniti sa asiste la ele fie se achita de o obligatie, fie sunt atrasi de "protocolul" ce le urmeaza. De aceea si au fetele plictisite cat tin discursurile si se invioreaza indata ce se trece la "stropirea" evenimentului. La cateva zile dupa lansarea unei culegeri de proza, se intalnesc doi participanti la eveniment, scriitori si ei: "- Stii, am citit romanul lui cutare si nu e rau deloc!", observa primul. "- Se poate, admite celalalt, ai vazut insa cu ce posirca ne-a tratat?" Sincerii curiosi sa citeasca volumele ori sa admire tablourile sunt de obicei rari si, deci, nesemnificativi din punct de vedere statistic.
Apoi, pentru ca multele cuvinte rostite acolo sunt variatiuni pe o tema data si, daca cineva ar avea inspiratia sa le stranga laolalta, ar baga de seama nu doar cat de bine seamana intre ele, dar si cat de straine sunt de cartile ori tablourile la care se refera. Nu e deloc simplu sa cuvantezi la o lansare, dovada ca putini se achita onorabil de o sarcina asa de delicata. Si dificultatea vine din faptul ca, indiferent de inzestrarea autorului, cutuma impune sa il lauzi. Norocul e ca anumite persoane s-au calificat in aceste activitati mondene, fiind capabile sa peroreze cu identic aplomb si egal succes despre orice scriere si orice panza. Poeti ori simpli facatori de versuri, pictori renumiti sau mazgalitori de cartoane, artisti cu experienta ori sovaielnici incepatori ajung, gratie oratorilor de ocazie, sa se infrateasca pana la confuzie. Pentru creatorii veritabili, minciunile conventionale ce polueaza atmosfera lansarilor nu inseamna nimic.
Pentru veleitari, in schimb, ele sunt totul. Nu numai ca actioneaza direct asupra-le, indreptandu-le ca prin farmec sira spinarii, dandu-le capul pe spate si bombandu-le pieptul, dar le iau