Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis condamnarea lui Adrian Năstase la doi ani de închisoare cu executare şi interzicerea unor drepturi în dosarul „Trofeul Calităţii”, în care este acuzat de folosirea influenţei sau autorităţii funcţiei de preşedinte al unui partid, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase.
UPDATE Năstase, note scrise în "Trofeul calităţii" de pe blogul personal: Acuzaţia nu este doar absurdă ci şi lipsită de orice suport probator
UPDATE Dragnea despre condamnarea lui Năstase: Sunt foarte afectat, foarte dezamăgit. Rămâne acelaşi lider politic
UPDATE Preşedintele PSD, Victor Ponta, despre condamnarea lui Năstase: Sunt dezamăgit de acest verdict
UPDATE Adrian Năstase, după pronunţarea condamnării: "Este o încercare de a mă ţine în afara vieţii politice"
Adrian Nastase este condamnat la plata în solidar cu alţi inculpaţi la plata unor despăgubiri civile, de aproximativ trei milioane de lei, către Inspectoratul de Stat in Construcţii. Lui Adrian Năstase i-a fost interzisă pentru o perioadă de doi ani exercitarea mai multor drepturi.
Condamnări aspre pentru restul inculpaţilor din dosar
În acelaşi dosar, Irina Jianu, inspector general de stat în cadrul Inspectoratului de Stat în Construcţii (ISC), a fost condamnată la şase de închisoare şi cinci ani de interzicere a unor drepturi, pedeapsă la care i s-a aplicat un spor de un an, astfel că aceasta va executa, dacă sentinţa va rămâne definitivă, şapte ani de detenţie.
Diana Gasparovici, fost inspector general de stat adjunct la ISC, Mihail Cristian Vasile, director general al SC Eurografica SRL şi soţii Marian Ioana şi Bogdan Popovici au primit fiecare câte şase ani de detenţie la care s-a aplicat un spor de un an, astfel că pedeapsa finală care ar urma să fie executată este de şapte ani.
Magistra