Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ungureanu: Guvernul îşi menţine decizia de a plafona despăgubirile pentru proprietăţi naţionalizate

Publicat in Romania Libera, joi 19 aprilie 2012 ·

Guvernul îşi menţine decizia de a trimite Parlamentului un proiect de lege care va limita cuantumul despăgubirilor pentru proprietăţile naţionalizate, aceasta fiind singura soluţie de a evita plata a cel puţin 70 miliarde lei pentru dosarele aflate la CEDO, a afirmat premierul Mihai Răzvan Ungureanu, potrivit Mediafax.

El a afirmat că îşi cere scuze în numele guvernelor şi parlamentelor anterioare, care timp de 22 ani, nu au putut oferi o soluţie clară şi definitivă în această problemă, din cauza unui "camuflaj politic", şi a admis că proiectul propus de Guvern creează o nedreptate, aceasta fiind însă singura soluţie.

Citeşte şi Ungureanu: Tăriceanu mi-a căutat nod în papură. Vezi şi ce spune premierul despre relaţia sa cu preşedintele Băsescu

"Am ajuns însă într-un loc din care nu mai putem ieşi decât aşa. Sunt 2.500 dosare la CEDO şi, dacă nu le rezolvăm până pe 12 iulie prin adoptarea unei legi, acestea în trei luni capătă cale liberă către rezolvare pe seama sentinţei pilot, adică dând câştig de cauză reclamantului împotriva statului, iar punerea în aplicare a sentinţelor înseamnă 70 miliarde lei, 12 procente din PIB. Aceste dosare urmează să antreneze, pe seama precedentului creat, 91% din 170.000 dosare pendinte de rezolvare pe aceeaşi temă. Această plafonare dă o şansă tuturor celor care au speranţa că vor fi despăgubiţi", a spus Ungureanu, la postul B1 TV.

Citeşte şi Mihai Răzvan Ungureanu: Modelul politic Traian Băsescu nu este replicabil

Guvernul a anunţat, săptămâna trecută, că vrea să limiteze la 15% din valoarea reală a bunului în cazul despăgubirilor care vor fi plătite de stat foştilor proprietari pentru proprietăţile naţionalizate şi să elimine posibilitatea restituirii în natură. De asemenea, plata se va face eşalonat pe o perioadă între 10-12 ani, termenul de depunere a dosarului fiind unul de decădere şi stabil

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel CIOLACU la șantierul naval din BRĂILA: România produce! Închideți televizoarele….

Gandul acum 2 ore
„România produce!” a spus vineri premierul Marcel Ciolacu, în cadrul vizitei de pe șantierul naval din Brăila. Social-democratul spune că a rămas impresionat de maniera în care cei peste 2000 de salaroați își fac meseria. Vineri, prim-ministrul Marc

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum 8 ore
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

Cătălin Drulă: Astăzi, Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă au dat liber la hoţie. Pentru PSD şi PNL e mai important să fure, să îşi scape prietenii de închisoare

News.ro acum 2 ore
Liderul USR Cătălin Drulă a afirmat că, preşedintele Klaus Iohannis, şefii PSD şi PNL, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, „au dat astăzi liber la hoţie”, referindu-se la legea promulgată de către şeful statului care dezincriminează faptele de evaziune

Ungaria nu va participa la noile planuri ale NATO de sprijin pentru Ucraina, insistă ministrul Szijjarto

Adevarul acum o ora
Ungaria nu va participa la planurile NATO de sporire a rolului Alianţei în coordonarea ajutorului militar pentru Ucraina şi în instruirea soldaţilor ucraineni, şi nici la pachetul de ajutor pentru Ucraina în valoare de 100 de miliarde de euro propus

AEP a anunţat că un număr de 18.955 de secţii de votare vor fi organizate în România pentru alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie

News.ro acum 2 ore
Autoritatea Electorală Permanentă va organiza, pe teritoriul României, 18.955 de secţii de votare la alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie.

Liber la hoție? Evaziunea sub 1 mil. euro nu se mai pedepsește dacă prejudiciul e plătit

Wall-Street.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, Legea privind unele măsuri pentru consolidarea capacităţii de combatere a evaziunii fiscale, potrivit căreia prejudiciul de sub un milion de euro care este acoperit integral nu se pedepseşte. "În cazu

Ucraina va primi primele avioane de luptă F-16 în iunie sau iulie, afirmă o sursă militară de la Kiev

G4Media acum 2 ore
Kievul se aşteaptă să primească primele sale avioane de luptă F-16 de la aliaţii săi occidentali în iunie sau iulie, a declarat vineri o sursă militară ucraineană de rang înalt, relatează Reuters, transmite Agerpres. Ucraina a vrut să se doteze cu a

Irina Begu în turul trei la Roma, după ce adversara sa de după retragerea Elenei Rîbakina a abandonat

News.ro acum 4 ore
Irina Begu, locul 161 WTA, s-a calificat, vineri, în turul trei la turneul de categorie WTA 1000 de la Roma, beneficiind de abandonul adversarei din turul doi, sportiva franceză Oceane Dodin. Dodin, locul 73 WTA, prezentă pe tabloul principal în cal

Cum va fi vremea în următoarea perioadă. Prognoza meteo până pe 10 iunie

Ziare.com acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a publicat vineri, 10 mai, prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Potrivit ANM, în perioada 13 mai - 10 iunie, temperaturile vor fi mai ridicate decât cele normale în unele zone, iar ploile vor fi

Patru militari israelieni morţi şi doi răniţi grav în explozia unui ”dispozitiv exploziv”, ”în apropierea unei şcoli”, în oraşul Gaza, anunţă armata israeliană

News.ro acum o ora
Armata israeliană anunţă vineri că patru militari au fost ucişi în explozia unui ”dispozitiv exploziv”, ”în apropierea unei şcoli”, în oraşul Gaza, nordul Fâşiei Gaza, relatează AFP. ”Cei patru militari au fost uciţi (...) de un dispozitiv exploziv,

Vremea

București
acum

18°
vin.

10°/20°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/16°
lun.

9°/20°
Iasi
acum

20°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

10°/18°
Constanta
acum

13°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

21°
vin.

7°/21°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

20°
vin.

12°/20°
sâm.

12°/22°
dum.

12°/21°
lun.

10°/22°