Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Antonescu BLOCHEAZĂ proiectul lui Ponta privind suprataxarea "bugetarilor de lux"

Publicat in Gandul, marți 9 aprilie 2013 · · · ·

Premierul Victor Ponta şi-a anunţat intenţia de a introduce o taxă suplimentară pe veniturile din sistemul de stat care depăşesc echivalentul a 1.000 de euro. Suprataxa de 10% ar urma să se aplice, aşa cum arată ea în planurile primului-ministru, pentru diferenţa dintre salariul încasat şi suma de 4.000 de lei. În discuţiile care au avut loc până acum, liberalii s-au opus acestei soluţii.

"Nu putem accepta o asemenea propunere", a replicat liderul PNL, Crin Antonescu, reclamând că suprtataxarea ar încălca promisiunile electorale ale USL şi "nu rezolvă problema bugetară".

În contrapartidă, Ponta avertizează miniştrii liberali să nu mai ceară fonduri, în aceste condiţii. "Liberalii au spus să nu impozităm, după care eu le-am spus să nu vină la rectificare să ceară nişte bani, este simplu. Ne mai gândim. Scopul principal este următorul pentru cei care au peste 1.000 de euro în zona bugetară pot să participe cu o taxă de solidaritate la efortul comun pe care îl facem pentru a da înapoi, noi dăm şi azi înapoi ce a luat Guvernul Boc", a explicat primul-ministru.

Principalii vizaţi, susţine Ponta, ar fi directorii din companiile de stat. "Nu ne-am înţeles pe impactul bugetar, avem nişte cifre diferite, eu m-am gândit tot timpul că această taxă s-ar referi şi la cei din autorităţi, agenţii, companii cu capital majoritar şi integral de stat. Mă gândeam, că ştiu că protestează nişte directori de la Mediaş, toţi au peste zece mii de euro pe lună, noi ăştia care stăm pe la Guvern avem o mie de euro", a explicat Ponta.

Preşedintele PNL a declarta însă că majorarea veniturilor la bugetul de stat nu trebuie să vină ca urmare a majorării taxelor. "PNL se opune categoric oricărei supraimpozitări sau creşteri de fiscalitate, datorită ataşamentului său la principiul cotei unice, dar şi pentru că unul din angajamentele majore ale USL, la care ţinem toţii, e

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur în România, în dimineaţa de Florii!

Ziua Constanta acum 46 minute
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Datele I

Tradiții și superstiții în Duminica Floriilor. Obiceiuri și semnificații

Ziua Constanta acum o ora
Duminica Floriilor sau Intrarea Domnului în Ierusalim este cea mai mare sărbătoare din Postul Mare și amintește de intrarea triumfală a Mântuitorului în cetatea Ierusalimului, a doua zi după ce L-a înviat pe Lazăr. Astfel, oamenii, auzind de venirea

Record la licitație: un ceas de aur al unui pasager de pe Titanic a fost vândut cu peste un milion de euro

Wall-Street.ro acum o ora
Un ceas de aur găsit împreună cu corpul celui mai bogat pasager al vasului Titanic a fost vândut la licitaţie cu 1,175 milioane de lire sterline (1,37 milioane de euro), un record pentru un obiect legat de celebra navă, potrivit casei de licitaţii b

Poliția din Germania a arestat un cetățean rus care a înjunghiat mortal doi bărbați ucraineni

Ziare.com acum 28 minute
Autoritățile germane au arestat, sâmbătă seară, 27 aprilie, un cetăţean rus suspectat de uciderea a doi cetăţeni ucraineni într-un mic oraş din sudul Germaniei, relatează dpa. Doi bărbaţi ucraineni au fost înjunghiaţi mortal, sâmbătă seară, la un ma

Una dintre cele mai dificile adversare ale Simonei Halep și-a anunțat retragerea din tenis

HotNews acum 24 minute
Alize Cornet și-a anunțat la Canal+ retragerea din tenisul de performanță, franțuzoaica în vârstă de 34 de ani urmând să-și încheie cariera după participarea la Roland Garros 2024. Simona Halep si Alize CornetFoto: Ella Ling / Shutterstock Editorial

UE critică Kremlinul că a trecut sub ”conducere temporară externă” filialele unor companii italiene și germane din Rusia

Ziare.com acum 2 ore
Uniunea Europeană a criticat Rusia sâmbătă, 27 aprilie, pentru că a pus filialele unei companii italiene şi ale unei companii germane sub ”conducerea temporară externă” a unei entităţi Gazprom, declarând că această mişcare subliniază nerespectarea d

Gabriela Firea îşi depune candidatura pentru funcţia de primar al municipiului Bucureşti

Mediafax acum o ora
Gabriela Firea îşi va depune candidatura pentru funcţia de primar al municipiului Bucureşti. Evenimentul va avea loc duminică la Biroul Electoral Bucureşti.

Fitch Ratings a retrogradat perspectiva ratingului Boeing de la ”stabilă” ”negativă”

News.ro acum 2 ore
Fitch Ratings a retrogradat perspectiva ratingului Boeing de la ”stabilă” ”negativă”, pe fondul crizei de siguranţă care afectează producţia şi fluxul de numerar al producătorului de avioane din SUA, transmite Reuters. Agenţia de rating, care a conf

Irak: o nouă lege anti-LGBT+ prevede pedepse de până la 15 ani de închisoare

News.ro acum 3 ore
Parlamentul irakian a adoptat, sâmbătă, o lege care incriminează relaţiile homosexuale şi tranziţiile de gen, cu pedepse de până la 15 ani de închisoare, după un proiect iniţial care prevedea pedeapsa cu moartea, relatează AFP. Ca reacţie, ONG-ul Am

UPDATE - FCSB a învins Farul şi este campioană din nou, după nouă ani de la precedentul titlu. Imaginile bucuriei din vestiar / Reacţia lui Gigi Becali - VIDEO

News.ro acum 10 ore
Formaţia FCSB a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 echipa Farul Constanţa, în etapa a şaptea a play-off-ului Superligii, şi a câştigat titlul de campioană. Precedentul titlu al bucureştenilor data din 2015. În actualul sezon,

Vremea

București
acum

18°
dum.

11°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

12°/16°
Iasi
acum

18°
dum.

10°/22°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

9°/20°
Constanta
acum

18°
dum.

12°/18°
lun.

14°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

8°/21°
mie.

8°/20°
Timisoara
acum

18°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°