Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pe cine reformăm?

Publicat in Adevarul, duminică 3 ianuarie 2010 ·

Modernizarea statului înseamnă şi renunţarea la sistemul feudal al baronilor locali, care au ajuns adevăraţii stăpâni ai ţării.

Anunţată drept primă prioritate în mesajul prezidenţial de Anul Nou, reforma parlamentului nu va avea vreun efect pozitiv dacă nu va fi însoţită de alte schimbări majore. Prima întrebare la care trebuie să răspundem este cine şi ce trebuie reformat în societatea românească. Ar fi o mare iluzie să credem că eliminarea unei Camere şi reducerea numărului de parlamentari la cel mult 300 vor duce automat la un nou standard de calitate al clasei politice. De fapt, parlamentarii reprezintă doar partea cea mai mică a acestei mult‑hulite clase.

Grosul clasei politice este în administraţiile locale şi în structurile descentralizate ale statului. Este vorba despre primării, consilii locale, consilii judeţene şi instituţii publice care au ajuns, în mod real, filiale de partid. Sunt sute de mii de posturi. Cât contează reducerea numărului de parlamentari cu puţin peste o sută de oameni?

O picătură într-un ocean.

Administraţia publică este marea problemă a României. La nivel local, se dau marile tunuri pe banii contribuabililor. Aici se plătesc milioane de euro pentru asfaltarea unui kilometru de drum, asfalt care se ia apoi cu prima ploaie. Aici se îngraşă clientela de partid, de aici se scot sumele exorbitante cheltuite în campaniile electorale. Tot la acest nivel s-au făcut marile afaceri imobiliare şi s-a hotărât cine are dreptul să revendice un teren şi cine nu.

În mod paradoxal, administraţia locală dă cel mai puţin socoteală pentru deciziile pe care le ia. Nici un primar nu a fost întrebat de ce preferă să organizeze tot felul de petreceri şi paranghelii din fondurile localităţii, în loc să reabiliteze o grădiniţă sau să finanţeze un club sportiv şcolar. Oamenii sunt prostiţi că e totul gratis şi nu află aproape nicioda

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ion Iliescu, urmărit penal în dosarul Mineriada

Mediafax acum 17 minute
„În cauza cunoscută generic sub denumirea <Mineriada din 13-15 iunie 1990>, procurorii militari din cadrul Secţiei parchetelor militare au dispus, la data de 19.04.2024, efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de Iliescu Ion, la data faptel

Lucrările la stația de metrou Piața Unirii 2 se prelungesc

Wall-Street.ro acum 49 minute
Lucrările la staţia de metrou Piaţa Unirii 2, accesul C, ieşirea spre Hanul lui Manuc, se vor prelungi până pe 10 mai, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile din ultima perioadă, a anunţat Metrorex. Aceste lucrări presupun decopertarea suprafeţelo

Arestări al Complexul Energetic Oltenia

Wall-Street.ro acum 2 ore
Liviu Cătălin Stănculescu, directorul Direcţiei Energie din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO), a fost reţinut de DNA pentru trafic de influenţă, fiind acuzat că a primit mită 13.000 de euro de la un om de afaceri, pentru a urgenta plata uno

MAE Atenționare de călătorie pentru Ungaria - Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj (peste 7,5t)

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria că Ministerul Construcțiilor și Transportului din această țară va impune interdicția de deplasare pentru camioanel

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul Steaua – C.S.M. Slatina, sâmbătă, 27 aprilie 2024, de la ora 11.00

Gandul acum 16 minute
ILIE DOBRE va comenta meciul de fotbal Steaua – C.S.M. Slatina, sâmbătă, 27 aprilie 2024, de la ora 11.00. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale acestora. ILIE DOBRE, em

Cristian Marian Minae, unul dintre bărbații acuzați în dosarul CRIMEI omului de afaceri sibian Adrian Kreiner, va fi adus marți în țară

Gandul acum 27 minute
Cristian Marian Minae, unul dintre bărbații acuzați în dosarul uciderii omului de afaceri sibial Adrian Kreiner, va fi adus sub escorta Poliției Române în țară pe data de 30 aprilie 2024, potrivit unor surse Gândul din cadrul anchetei. Minae este un

Pensionară din Brașov, AMENDATĂ pentru că a plantat flori în spatele blocului. „Este anormal ce se întâmplă”

Gandul acum 27 minute
Caz incredibil la Brașov, acolo unde Poliția Locală a dat dovadă de exces de zel și a amendat o biată pensionară care a făcut „marea greșeală” de a planta câteva flori în spațiul verde din curtea blocului în care locuiește. Probabil că din lipsă de…

Temperaturi mai ridicate decât cele normale. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 3 ore
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice perioadei, până la sfârșitul lunii mai, cu excepția săpătămânii 6 – 13 mai, când vor fi normale pentru această etapă, se arată în prognoza pe următoarele patru săptămâni. Săptămâna 29 aprilie –

Surse: Spania va trimite rachete Patriot în Ucraina, după ce ucrainenii au solicitat în mod repetat astfel de sisteme de apărare

Ziarul Financiar acum o ora
Spania va trimite rachete Patriot în Ucraina. Informaţia prezentată pe surse nu a fost confirmată de oficialii spanioli. Ucrainenii au solicitat în mod repetat astfel de sisteme pentru a se apăra. Madridul a exclus livrarea de lansatoare antiaeriene

Cum încearcă SUA să încurajeze Germania să trimită Ucrainei rachete cu rază lungă de acțiune. „Sperăm că acest lucru va juca un rol”

Ziare.com acum 43 minute
Statele Unite speră că recenta decizie a Washingtonului de a trimite rachete cu rază lungă de acţiune Ucrainei va încuraja Germania să facă acelaşi lucru, lucru pe care Berlinul l-a exclus până acum, a declarat joi un oficial american. Washingtonul

Vremea

București
acum

14°
vin.

9°/15°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

12°
vin.

9°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

14°
vin.

10°/15°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

13°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°