Romanii cu bugete peste medie nu mai vor revelioane clasice la Sinaia sau Poiana Brasov, ci se indreapta tot mai des spre vacante exotice, in destinatii precum Thailanda, Caraibe, Dubai, Kenia. Sumele pe care acestia le platesc pentru vacante depasesc in multe cazuri 1.000 euro, a declarat intr-un interviu acordat Wall-Street.ro Corina Pacuraru, manager general Perfect Tour.
"Romanii au inceput sa diversifice cererea si din ce in ce mai multi cauta altceva decat vacantele cu charter. Spectaculoase sunt vacante precum excursia la Polul Nord, care a costa 30.000 euro, insa avem tot mai multe cereri pentru destinatii exotice, care nu sunt neaparat scumpe", a spus Corina Pacuraru (foto).
Ea a explicat ca un produs considerat pana de curand de lux, croazierele, sunt din ce in ce mai populare in randul romanilor, iar costurile sunt destul de accesibile.
"Sunt perioade in an cu promotii la croaziere, cand preturile incep de la 150 euro de persoana pentru sapte nopti, cu mese incluse. In timp ce o vacanta clasica in Turcia, de exemplu, la cinci stele, ajunge la 1.000 de euro de persoana, o croziera in perioadele de sezon o poti achizitiona si cu 700-800 euro", a mai spus Pacuraru.
Revelion exotic Pentru Revelion romanii si-au facut rezervari inca din primavara si au preferat in special destinatiile exotice, alaturi de vacante la hoteluri de lux in statiuni montane.
"Nu mai sunt zboruri pe Thailanda, nici pentru Caraibe, si se cauta mult si Dubai si Kenia. Nici la hotelurile scumpe din statiunile montane ale Austriei nu mai sunt locuri. Romanii au inceput sa rezerve din timp, pentru ca au realizat ca un pachet early booking ii ajuta sa faca economii cu 20-30%", a explicat ea.
De asemenea, intre destinatiile la mare cautare de anul acesta s-au numarat si Cambodgia si Peru.
Astfel, romanii au cheltuit in medie 1.000 euro de persoana pent