Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ştiri pe scurt business internaţional

Publicat in Ziarul Financiar, joi 15 martie 2012 · · ·

Emiratul Qatar este hotărât să investească în turismul, infrastructura şi agricultura din Bulgaria, a declarat premierul bulgar Boyko Borisov, citat de novinite.com. Borisov şi o delegaţie fomată din şapte miniştri sunt într-o vizită oficială de trei zile în Qatar, iar informaţia a fost anunţată după concluziile întâlnirii dintre premierul bulgar şi omologul qatarian.

Cea mai mare companie minieră poloneză, Jastrzebska Spolka Weglowa a obţinut anul trecut un profit net record de 2,1 miliarde de zloţi (506,4 milioane euro), în creştere cu 40% faţă de 2010, scrie Warsaw Business Journal. Veniturile companiei, cel mai mare producător de cărbune cocsificabil din Uniunea Europenă, s-au majorat cu 28,6% comparativ cu anul precedent. Performanţele financiare reflectă preţurile ridicate la cocs şi la cărbune, dar şi deprecierea zlotului în a doua jumătăte a anului trecut, ceea ce a impulsionat exporturile.

Discursurile electorale cu tentă extremistă ale preşedintelui Franţei Nicolas Sarkozy par să aibă efect, şeful statului francez ajungând să-l întreacă pe principalul contracandidat, socialistul François Hollande, în sondajele de popularitate pentru prima rundă a alegerilor prezidenţiale, care va avea loc luna viitoare. Astfel, Sarkozy ar atrage 28,5% din voturi, faţă de 27% pentru Hollande, potrivit unui sondaj al Ifop, citat de Bloomberg. Sarkozy a ameninţat că Franţa se va retrage din spaţiul Schengen dacă nu se întăreşte controlul fluxului de imigranţi ilegali în zona de liberă trecere.

Un director demisionar al Goldman Sachs a lansat un atac public fără precedent la adresa "culturii toxice şi distructive" a băncii, într-un articol publicat în New York Times, devenind primul angajat care critică deschis instituţia financiară, relatează Bloomberg. Greg Smith, director executiv şi şef al operaţiunilor cu instrumente financiare derivate ale Goldman Sach

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO/VIDEO Protest spontan la Guvern: Zeci de angajați cer salarii mai mari și să nu mai fie discriminare salarială în administrația publică centrală

HotNews acum 23 minute
​Zeci de angajați ai aparatului de lucru al Guvernului au declanșat luni după-amiază un protest spontan în fața Palatului Victoria, solicitând salarii mai mari și eliminarea discriminării salariale la nivelul administrației publice centrale. Protest

BNR a decis menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la 7% pe an

News.ro acum 2 ore
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României, întrunit în şedinţă luni, a hotărât menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 7%. Dobânda cheie este nemodificată din luna ianuarie 2023. ”Consiliul de administraţie al Bă

Arbitrul român Istvan Kovacs va arbitra finala Europa League

Mediafax acum 18 minute
Pentru Kovacs va fi a doua finală europeană arbitrată în carieră, după cea din Conference League, ediţia 2022. Din brigada pentru această finală vor face parte şi conaţionalii Vasile Marinescu şi Ovidiu Artene, asistenţi, şi Cătălin Popa, asistent V

Cei trei interlopi suspectaţi că au ucis un bărbat într-un hotel din Padina, scoşi din arest preventiv şi plasaţi în arest la domiciliu

News.ro acum o ora
Curtea de Apel Ploieşti a decis, luni, scoaterea din arest preventiv a celor trei fraţi, membri ai lumii interlope, inculpaţi în dosarul uciderii unui bărbat într-un hotel din Padina. Cei trei au fost plasaţi în arest la domiciliu, decizia Curţii de

Un fost ministru din Kazahstan, condamnat la 24 de ani de închisoare pentru uciderea soției

HotNews acum o ora
Un fost ministru al economiei din Kazahstan a fost condamnat luni la 24 de ani de închisoare pentru uciderea propriei soţii, la capătul unui proces judiciar considerat un adevărat test pentru angajamentul preşedintelui Kasîm-Jomart Tokaev de a const

Ciolacu: Guvernul susţine alocarea unor resurse financiare consistente în viitoarea PAC

Mediafax acum o ora
Viitorul Politicii Agricole Comune, situaţia fermierilor în contextul provocărilor generate de războiul din Ucraina şi securitatea alimentară au constituit principalele subiecte ale întrevederii pe care premierul Marcel Ciolacu a avut-o luni, la Pal

Medicul Adrian Marinescu, în urma evaluării lui Florin Piersic: Veştile sunt bune, evoluţia continuă să fie bună. M-a întrebat când se poate întoarce pe scenă

News.ro acum o ora
Starea de sănătate a lui Florin Piersic are în continuare „o evoluţie bună”, însă acesta va rămâne internat, deocamdată, la Spitalul Foişor, a declarat directorul medical al Institutului de Boli Infecţioase Matei Balş, Adrian Marinescu, care a mers,

Neamţ: Un bărbat şi-a distrus maşina după ce îi fusese reţinut certificatul de înmatriculare pentru că autoturismul avea mai multe defecţiuni / Tot evenimentul a fost transmis în direct pe Facebook chiar de către şofer - FOTO, VIDEO

News.ro acum 3 ore
Un bărbat din judeţul Neamţ şi-a distrus maşina după ce îi fusese reţinut certificatul de înmatriculare pentru că autoturismul avea mai multe defecţiuni. El a transmis în direct pe Facebook în timp ce spărgea geamurile şi farurile maşinii.

Pedeapsa primită de un fost ministru care și-a ucis soția după ce a bătut-o mai multe ore într-un restaurant VIDEO

Ziare.com acum 41 minute
Un fost ministru al economiei din Kazahstan a fost condamnat luni, 13 mai, la închisoare pentru uciderea propriei soţii, la capătul unui proces judiciar considerat un adevărat test pentru angajamentul preşedintelui Kasîm-Jomart Tokaev de a construi

Protest spontan al salariaţilor din aparatul de lucru al guvernului

Mediafax acum 42 minute
Mai mulţi salariaţi din aparatul de lucru al guvernului au declanşat, luni, un protest spontan. Ei spun că sunt discriminaţi din punct de vedere al salarizării în raport cu alte categorii din sectorul „Administraţie Publică”.

Vremea

București
acum

18°
lun.

9°/18°
mar.

12°/17°
mie.

7°/16°
joi

12°/19°
Iasi
acum

17°
lun.

6°/17°
mar.

6°/14°
mie.

8°/16°
joi

9°/18°
Constanta
acum

14°
lun.

11°/15°
mar.

9°/14°
mie.

9°/15°
joi

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

6°/17°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
joi

6°/18°
Timisoara
acum

22°
lun.

7°/22°
mar.

9°/20°
mie.

11°/20°
joi

9°/21°